Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, reabilitată cu fonduri europene. Consiliul Judeţean Argeş a semnat contractul de finanţare

0
465

Consiliul Judeţean Argeş a semnat azi, în prezenţa miniştrilor Dezvoltării şi Fondurilor Europene, Paul Stănescu şi Marius Nica, precum şi a directorului Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia, Liviu Gabriel Muşat, contractul de finanțare pentru reabilitarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”. Banii vor fi asiguraţi prin Programul Operațional Regional.

Peste 4 milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională vor fi utilizati pentru reabilitarea clădirii – monument istoric de categorie A, precum și pentru digitalizarea galeriei.

Galeria de Artă Rudolf Schweitzer funcționează într-o clădire construită în 1886, după planurile arhitectului Ion N. Socolescu, care a adăpostit Primăria orașului Pitești. În prezent, galeria deține un patrimoniu de peste 1.000 lucrări de pictură și sculptură clasică și contemporană, semnate de autori precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Francisc Șirato, Camil Ressu, Dimitrie Ghiață, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu și Corneliu Baba.

Foto: Facebook Galeria de Arta „Rudolf Schweitzer-Cumpana”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here