Gală de solidaritate cu copii cu dizabilități, la Filarmonica Pitești. Micuții au fost răsplătiți cu daruri

210 views

Ziua Națională a României ne unește în cuget și simțiri. Început de decembrie încărcat de emoții… 3 Decembrie este o zi specială în care se poate manifesta la nivel mondial, solidaritatea cu persoanele cu dizabilitați. Proiectul „Bucurie si solidaritate în an centenar” a fost inițiativa cadrelor didactice de la CSEI „SFÂNTA FILOFTEIA” Ștefănești-Argeș sub coordonarea ISJ Argeș și cu colaborarea tuturor centrelor școlare de educație incluzivă din județ.

Proiectul a devenit realitate în ziua de 3 decembrie când scena Filarmonicii Pitești a reunit copii, elevi la CSEI „Sfânta Filofteia -Ștefănești” CSEI „Sfântul Nicolae”-Câmpulung, CSEI „Sfântul Stelian”-Costești, Grădinița Specială „Sfânta Elena”, părinți ai acestora, copii-elevi ai școlilor de masă din județ (Pitești, Mioveni, Ștefănești, Mărăcineni, Vlădești, etc.), instituții de educație și cultură (ISJ Argeș, CJRAE Argeș,Filarmonica Pitești, Teatrul Al. Davilla, școli de artă,etc) și reprezentanți ai comunității locale(Primăria municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș, reprezentanți ai Politiei, Bisericii, Fundația „Salvați copiii”, societăți comerciale, etc.)

După o evoluție artistică exemplară, copiii au fost răsplătiți cu surprize oferite de sponsori prin grija Directiei de Asistență Socială Pitești. Aurelia Dimcea, directorul CSEI „Sfânta Filofteia” Ștefănești, mulțumește tuturor acelora ce au făcut posibil acest minunat eveniment care a deschis șirul bucuriilor ce vor veni în această lună a sărbătorilor de iarnă.

Comments

comments