Fundatia Vodafone Romania extinde investitiile in educatia si sanatatea categoriilor defavorizate din satele si orasele mici, in toate cele 41 de judete ale tarii.
Fundatia Vodafone Romania a selectat cei patru parteneri alaturi de care va desfasura proiectele regionale: Fundatia Principesa Margareta a Romaniei – 14 judete, suma alocata de 90.400 Euro; Fundatia Mereu Aproape – 13 judete, suma alocata de 287.943 Euro; Fundatia de Sprijin Comunitar – 8 judete, suma alocata de 125.784 Euro; Fundatia PACT – 7 judete , suma alocata de 149.518 Euro.
“Este prima oara cand o fundatie din Romania dezvolta un proiect national de o asemenea anvergura. Am identificat nevoi de baza in zona rurala, cum ar fi: sustinerea centrelor de zi, renovarea de scoli si biblioteci, asigurarea hranei, ajutoare de urgenta pentru copii, accesul la servicii medicale, combaterea abandonului scolar si a analfabetismului, si ne-am dorit sa raspundem acestor nevoi si sa contribuim astfel la dezvoltarea comunitatilor rurale din cat mai multe zone din tara. Pentru acest lucru am ales parteneri strategici, cu o vasta expertiza, care sa ne ajute sa implementam proiecte in toata tara,” a spus Angela Galeta, Director, Fundatia Vodafone Romania.
Prima etapa a acestui program a fost reprezentata de proiectul pilot “Implicat in comunitatea mea”, cu o suma alocata de 149.518 Euro, derulat in parteneriat cu Fundatia PACT. Proiectul a fost lansat in luna martie si a constat in anuntarea unei runde de finantare deschisa pentru proiecte comunitare din sapte judete: Arges, Braila, Buzau, Dolj, Galati, Mehedinti si Olt. In urma rundei de finantare, au fost alese 10 proiecte in judetele respective, astfel:
Comuna Eselnita, judetul Mehedinti
Comuna Liesti, judetul Galati
Sat Lupsa de Jos, Comuna Brosteni, judetul Mehedinti
Orasul Mioveni, judetul Arges
Comuna Negoi, judetul Dolj
Sat Ocolna, Comuna Amarastii de Jos, judetul Dolj
Sat Priponesti, judetul Galati
Comuna Corbeni, judetul Arges
Orasul Ramnicu Sarat, judetul Buzau
Comuna Varvoru de Jos, Sat Varvor, judetul Dolj
Pentru judetul Braila, proiectele sunt in curs de selectie.