Fructele de pădure şi plante medicinale culese de Direcţia Silvică Argeş vor merge, în totalitate, la export

Dacă agricultorii şi apicultorii se plâng că 2014 a fost un an slab productiv, Direcţia Silvică se poate bucura că, în ciuda vremii destul de capricioase, producţia de plante medicinale şi fructe de pădure este una foarte bună. Zmeură, ciuperci, măceşe, mure, plantele medicinale – ca socul, sunătoarea, frunza de urzică şi păducelul – sunt la mare căutare, în special în străinătate, fiind considerate produse curate şi de bună calitate, chiar bio. Livrate exclusiv către firme din străinătate, acestea revin în România sub formă de produs finit, dar la preţ cu mult mai mare! Sezonul debutează cu recoltarea plantelor medicinale, şi continuă, începând cu iulie – august, cu fructele de pădure. Primele sunt zmeura şi murele, iar apoi se coc afinele şi, către toamnă, măceşele.
Anul acesta, deşi culesul a fost îngreunat, la început, de ploile căzute, care au făcut imposibilă intrarea în pădure, recolta e comparabilă cu cea de anul trecut, ba chiar mai bună, la anumite capitole. Din păcate însă, preţul de valorificare e cam acelaşi cu anul trecut! „La plante medicinale am reuşit să adunăm 72 de tone. Predomină florile de soc, dar am cules destul de mult şi sunătoare, urzică sau păducel. Preţul de vânzare a fost de 1,8 lei pe kilogram, deci am reuşit să adunăm cam 130.000 de lei. Afine nu mai culegem, au rămas doar cei de la Vâlcea să se ocupe, pentru că la noi sunt mult prea sus, ca altitudine şi distanţă faţă de punctele de colectare, şi nu e rentabil. Acum suntem în plină campanie la strâns de măceşe şi o să culegem până la sfârşit de septembrie. Iar la mure, până prin octombrie. Sperăm să ieşim bine şi cu acestea. După cum am remarcat, măceşele sunt la fel de multe ca anul trecut, dar mai mari şi mai frumoase, ceea ce înseamnă o cantitate mai mare. Anul trecut am strâns cam 30 de tone de măceşe şi vreo 15 de mure. Preţul obţinut a fost de 2,8 lei pe kilogram, deci am ajuns la vreo 470.000 de lei din fructe. Dacă şi anul acesta ieşim la fel, e bine! Şi mai avem concesionată activitatea la ciuperci, contra unui tarif de 0,13 euro pe kilogram, 45 de tone fiind cantitatea de anul aceasta, ceea ce ne-a mai adus aproximativ 27.000 de lei”, ne-a declarat inginerul Cătălin Podea, responsabilul Direcţiei Silvice pentru această activitate.

În România, nimeni nu este interesat de fructele de pădure
După cum spun responsabilii Direcţiei Silvice, profitul nu e nici mic, nici mare. „Cu cât achiziţionăm şi vindem mai mult, cu atât profitul e mai mare!”, spune Armand Chiriloiu, directorul Direcţiei Silvice. La centrele de achiziţie, fructele sunt depozitate în butoaie speciale, iar apoi sunt congelate pentru a rezista în timp şi la transportul la distanţă. Întreaga cantitate de fructe este destinată exportului şi va ajunge în Occident. Din păcate! Pentru că în România nu este nimeni interesat să cumpere, deşi avem chiar la Topoloveni o mare firmă specializată în dulceţuri de lux, 100% naturale. „Noi anunţăm la fiecare început de sezon că vindem fructe de pădure şi aşteptăm firmele interesate. Evident, vindem cui oferă mai mult. De regulă, în ultimii ani, tot ce am adunat, am trimis către export”, mai spune directorul Direcţiei Silvice.
Fiind culese din zone nepoluate şi naturale, fructele de pădure din România se încadrează în rândul produselor naturale sau chiar bio, iar produsele obţinute mai apoi din ele sunt vândute la preţuri destul de mari, multe întorcându-se chiar în România, dar sub branduri străine. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.