Frig și ploi în următoarea perioadă în România. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Meteorologii estimează că, în următoare două săptămâni, temperaturile vor fi ușor mai scăzute față de cele normale sau normale, apoi se va încălzi. În prima săptămână din iunie, va ploua mult în partea de sud a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 15 – 22 mai. Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 22 – 29 mai. Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Prognoza meteo pentru săptămâna 29 mai – 5 iunie. Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în regiunile nordice și nord-estice, dar și local excedentare în extremitatea de sud a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.