Fostul șef al DSP Argeș, doctorul Guiță, coordonatorul ATI din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni

0
524

Fostul șef al DSP Argeș, doctorul Guiță, coordonatorul ATI din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni. Cu o experiență de peste 35 de ani în activitatea medicală, col. (r) dr. Guiță Alexandru, medic primar anestezie și terapie intensivă este coordonatorul Compartimentului A.T.I din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni (non-covid).

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Guiță Alexandru se bucură de o vastă experiență pe mai multe paliere ale sectorului medical, atât în sectorul de stat, cât și în mediul privat. Timp de 8 ani, (în perioada 1993-2001), a fost ofițer-medic Anestezie Terapie Intensivă la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești, iar din 2001 și până în anul 2010 a ocupat funcția de Șef al Secției de A.T.I., urmând ca timp de 8 ani să treacă în portofoliu, funcția de Director General al aceleiași unități medicale. A fost Director Executiv al Direcției de Sănătate Publică Argeș în perioada 16 aprilie- 2 iulie – 2020.

Experienţa profesională:
– Director executiv – Direcția de Sănătate Publică Argeș – 16.04-02.07.2020
– Col.Comandant/Director General – Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Ion Jianu” Pitești – 30.06.2010-30.11.2018
– Șef Secția A.T.I. – Spitalul Militar de Urgenţă „Dr.Ion Jianu” Pitești – 2001-2010
– Ofițer-medic Anestezie Terapie Intensivă – Spitalul Militar de Urgență „Dr.Ion Jianu” Pitești – 1993-2001.
Educație și formare:
– Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București
– Certificat de absolvire – Management Spitalicesc – 2011
– Universitatea din Pitești – Master Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate – 2005 – 2007
– Medic primar Anestezie și Terapie Intensivă – 1998
– Rezidențiat în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă
– Medic Specialist Anestezie Intesivă – 1990 – 1993
– Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – doctor-medic-locotenent – 1984, ofițer – medic – specializarea – Medicină Generală
– Institutul Medico – Militar București – Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here