Fostul primar al Piteştiului,Tudor Pendiuc, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare. Urmează să se predea poliţiştilor

Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, omul de afaceri Gheorghe Văsîi și Constantin Scarlat au fost condamnați definitiv, în dosarul Publitrans, la 4 ani de închisoare cu executare. Cei trei urmează ca în scurt timp să se predea poliţiştilor.

În cazul lui Tudor Pendiuc, Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (fapta e din 18.02.2008) și a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, „urmând ca inculpatul Pendiuc Tudor să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”.

În cazul lui Scarlat Constantin, instanța a redus pedeapsa inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, „urmând ca inculpatul Scarlat Constantin să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”.

La fel și în cazul lui Văsîi Gheorghe. I-a fost redusă pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată (2 acte materiale) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, „urmând ca inculpatul Văsîi Gheorghe să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”.

În ceea ce-l privește pe Vișoiu Valentin, instanța a dispus achitarea lui pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă agravată şi în formă continuată, și a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptă din 18.02.2008).

Instanța a achitat-o și pe fiica lui Pendiuc, Emanuela-Elena, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și a dispus încetarea procesului penal pentru complicitate la luare de mită.

De asemenea, instanța a admis acţiunea civilă a SC PUBLITRANS 2000 SA Piteşti şi a obligat „în solidar inculpaţii Pendiuc Tudor, Văsîi Gheorghe (în solidar si cu partea responsabila civilmente SC GIREXIM UNIVERSAL SA PITESTI), Scarlat Constantin (în solidar si cu partea responsabila civilmente SC CNCD SA PITESTI) şi Nechita Emilian (numai până la concurenţa sumei de 21710406,06 lei) la plata către partea civilă SC PUBLITRANS 2000 SA Piteşti a sumei de 23.279.706.03 lei reprezentând suma profiturilor obţinute de SC CNCD SA si GIREXIM UNIVERSAL SA şi a valorilor decontate în cadrul contractului de comision/discount”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.