Fostul preot Cristian Pomohaci, urmărit penal pentru evaziune fiscală. Prejudiciul – peste 130.000 de lei

Cristian Pomohaci este cercetat penal pentru evaziune fiscală de către procurorii Parchetului General, el fiind audiat miercuri la Parchetul General. Fostul preot este acuzat că ar fi închiriat unsprezece imobile şi ar fi declarat venituri mai mici decât în realitate. Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la peste 130.000 de lei.

”Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus astăzi, 23 mai 2018, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul POMOHACI CRISTIAN-DORIN pentru săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale).

Din probele administrate până în prezent a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obținute în realitate. În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinței a 11 bunuri imobile deținute. Aceasta a avut drept consecință prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuția la asigurările sociale.

Totodată, procurorii au dispus în cauză instituirea măsurii asiguratorii a popririi sumelor de bani aflate într-un cont bancar al suspectului, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, cât și pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.