Fost consilier local din Argeș, declarat incompatibil de ANI

0
132

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a unui fost consilier local în cadrul C.L. al comunei argeșene Valea Danului, Cosmin-Ionel Dinescu. Acesta ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2016-2020, întrucât, a exercitat simultan cu calitatea de consilier local în cadrul C.L. al Comunei Valea Danului și o funcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Valea Danului, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003”, transmite ANI.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cosmin-Ionel Dinescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai precizează ANI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here