Forţele Aeriene Române, omagiate de Ziua Aviaţiei, 20 iulie

Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, astăzi, 20 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori.
„La ceas aniversar, cinstim memoria eroilor care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă sau în misiunile executate în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional, au slujit cu devotament aripile patriei şi s-au alăturat escadrilei din ceruri” au scris reprezentații Forțelor Aeriene Române pe pagina oficială de Facebook.
Totodată, în cadrul acestei ceremonii, s-a acordat Drapelul de Luptă Regimentului 74 PATRIOT, unitatea tactică de luptă, înfiinţată la 1 decembrie 2018, a cărei misiune onorantă este de a operaţionaliza prima tehnică militară capabilă să protejeze împotriva unui spectru larg de ameninţări aeriene.
Acest moment cu profunde semnificaţii în viaţa unităţii are o încărcătură emoţională aparte pentru toţi cei care servesc patria sub puterea legământului faţă de Drapelul de Luptă, simbol al gloriei, vitejiei şi onoarei militare.
Foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forţelor Aeriene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.