Florin Cîțu, ministrul Finanţelor: “Vom crește alocațiile pentru copii de la 1 august, în jurul a 15%. Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, anunță majorarea alocațiilor pentru copii în jur de 15%, urmând ca la 1 ianuarie să urmeze o altă creștere.

”Legea o vom aplica și vom crește alocațiile începând cu 1 august. Procentul de creștere va fi prezentat de premier, este în avizare proiectul de lege și va fi prezentat în următoarea ședință de Guvern. (…) Va fi în jurul a 15%, iar de la 1 ianuarie vom face o altă creștere a alocațiilor. Nu ne oprim aici”, a declarat ministrul Cîțu.

Şeful de la Finanţe a dat asigurări că nu există divergenţe de opinie între el şi premier cu privire la cuantumul majorării pensiilor şi alocaţiilor pentru copii, aşa cum a apărut în mass-media, şi că o decizie în acest sens va fi comunicată în câteva zile.

“Nu există aşa ceva. Discuţiile pe care le am cu domnul premier şi cu toţi colegii mei sunt discuţii cu cifrele pe masă. Toţi avem acelaşi interes: pe de o parte, da, vrem să şi creştem şi alocaţiile şi pensiile; pe de altă parte vrem să investim, pentru că ştim că numai prin investiţii putem să plătim şi alocaţii şi pensii şi în anii viitori şi, de aceea, noi trebuie să luăm o decizie care să nu arunce economia în aer. Nu există diferenţe între mine şi premier. Veţi vedea decizia în zilele următoare – mai este puţin – decizia în ceea ce priveşte şi alocaţiile şi pensiile. Aşa cum am spus, vom creşte şi pensiile şi alocaţiile, dar ceea ce trebuie să subliniem este că facem acest lucru într-un moment foarte dificil pentru economie, într-un moment în care economia naţională trece, alături de toate economiile lumii, printr-o criză fără precedent. (…) în martie şi aprilie economia a fost închisă, am avut oameni care au fost în şomaj tehnic, pe care l-am plătit. Costul, vă dau o cifră, costul direct cu cheltuielile legate de Covid pentru primele 6 luni este de 5 miliarde de lei. Doar cheltuielile legate de Covid. Legate direct. Sunt şi alte cheltuieli care vin legate indirect şi altele care vor apărea în viitor, dar acelea din starea de urgenţă, cheltuielile legate de Covid, 5 miliarde de lei. În aceste condiţii totuşi ne-am preocupat, am găsit resurse pentru a face şi creşterea alocaţiilor şi creşterea pensiilor. Eu zic că este un lucru foarte important şi trebuie semnalat acest lucru”, a susţinut Cîţu la un post TV.

El a ţinut să sublinieze faptul că acest lucru se va face fără asistenţă financiară de la instituţii gen Fondul Monetar Internaţional.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI