Copii din centrele instituţionalizate, care nu au pe nimeni să îi ajute în viaţă sau să le ofere câteva zile de vacanţă, au nevoie de ajutorul oamenilor de bine. Asociaţia TIBERIUS, condusă de Tiberiu Antipa, el însuşi un tânăr care şi-a petrecut copilăria în orfelinat, intenţionează să realizeze o acţiune caritabilă pentru a le oferi câtorva copii orfani o vacanţă de iarnă cât se poate de aproape de o vacanţă obişnuită.

“Dragi prieteni,
Asociația T.I.B.E.R.I.U.S. și partenerii acesteia vă invită să ne fiți alături într-o nouă aventură. Am denumit-o – ESCAPADĂ LA MUNTE, dar putem să o numim în multe feluri, important e să vă transmitem dorința noastră de a ajunge acolo neapărat. Vrem să petrecem momente unice din mai multe motive:
– chiar dacă provenim dintr-un mediu instituționalizat și lipsit de afecțiunea unui cămin, gândul nostru a fost la școală și am obținut astfel în primul semestru rezultate meritorii.
– vacanța de iarnă 2017 poate deveni un reper, o amintire de neuitat pentru noi și un stimulent pentru ceilalți în a acorda educației un interes sporit. Cine știe?ne vor fi alături în viitoarele tabere. Este recompensa minimă pe care putem in acest moment să o oferim pentru rezultate școlare.
– pornim în curând pe propriul nostru drum și preocuparea autorităților pentru asigurarea unei vieți independente nu există. Vom încerca să acumulăm cât mai multe abilități în acest sens pentru că ne vom auto-administra în această escapadă. Vom avea grijă unii de alții, vom găti împreună și, cel mai important, ne vom distra împreună.

Vă cerem ajutorul, prieteni dragi, pentru a susține prin donații și sponsorizări visul nostru de iarnă. Escapada noastră e posibilă doar prin ajutorul vostru și în timp vom putea să vă răsplătim încrederea prin reușitele noastre viitoare. Fiți alături de noi în această aventură! Când? 30 ianuarie – 5 februarie
Unde? Sinaia. Cine? 20 de copii din centrele Metropolis și Harap-Alb, cu rezultate bune și foarte bune la școală. Parteneri: Asociația pentru Secolul Următor, Asociația MASTERCLASS, Fundația Christian Hope.
Poți sponsoriza integral vacanța unui copil – costă doar 200 Lei!!!” este mesajul lui Tiberiu Antipa.

Contact:0720442826 Tiberiu Antipa
Cont: Asociatia T.I.B.E.R.I.U.S. Banca Transilvania:
RON: RO42BTRLRONCRT0369724101
EUR: RO89BTRLRONCRT0369724101

Comments

comments