Finanțare nerambursabilă pentru proiectul ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din sectorul 3 – FE 53”

121 views

Finanțare nerambursabilă pentru proiectul ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din sectorul 3 – FE 53”
Sectorul 3 al Municipiului București anunță începerea activităților proiectului ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din sectorul 3 – FE 53” Cod SMIS 116920.
Proiectul se implementează prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Regio Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 3 ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, prioritatea de investiție 3.1 ”Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea A ”Clădiri rezidențiale”.
Sectorul 3 al Municipiului București a încheiat în data de 28.03.2018 un contract de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional la nivelul Regiunii București – Ilfov.
Obiectivul proiectului este creșterea eficienței energetice a 10 clădiri rezidențiale din Sectorul 3 al Municipiului București și promovarea unei economii mai eficiente.
Rezultatele planificate pun accent pe scăderea consumului anual specific de energie, protejarea mediului înconjurător prin sprijinirea eficienței energetice, diminuarea consumului anual pentru încălzire și reducerea consumului anual de energie primară.
Proiectul se derulează în localitatea București, Sectorul 3, cheltuielile fiind eligibile începând cu 28.03.2018, finalizarea estimativă fiind 30.07.2019. Valoarea totală este de 17.531.356, 10 RON, din care finanțarea nerambursabilă (FEDR) de 8.327.108,39 RON și bugetul de stat este 2.081.777, 10 RON.

Pentru detalii suplimentare: doamna Tudor Bianca Alexandra – Manager de proiect.
Telefon: 021/3180323, interior: 147, email: strategii@primarie3.ro

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Comments

comments