Ca urmare a scăderii ratei de incidență sub 3 la mia de locuitori, concertul de joi, 29 aprilie, susținut de orchestra de suflători a Filarmonicii Pitești, dirijor Byoungdon Kang, se va desfășura cu public (30% din capacitatea sălii Simfonia).

În program: J. Williams – Rosewood, C. M. von Weber – Corul Vânătorilor, Y. Kimura – Always with me – Spirited away, G. Pierné – Pastorale, F. Farkas – Dansuri antice, E. Elgar – Nimrod Enigma și F. Sterkel – Oveture in C.

 Byoungdon Kang s-a născut la Daejeon, dar a urmat la Seul cursurile Universității Naționale, fiind licențiat în Pedagogie Muzicală și Drept. La București, la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Cristian Brâncuși a terminat cursurile de master Dirijat orchestră. A susținut numeroase concerte de operă și simfonice în Coreea de Sud (la Daejon, Seul, Sungnam, Ulsan), dar și în Italia, Polonia, România (Craiova și Ploiești). Dirijorul coreean, care este în premieră la Filarmonica Pitești, dirijează gratuit orchestra de suflători.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Filarmonicii Pitești, prețul unui bilet fiind de 40, 30 sau 20 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Comments

comments