StolniciSăptămâna trecută, pe 29 mai, comuna Stolnici a fost gazda celei de-a XXVI-a ediţii a „Festivalului Căluşului Argeşean”. Evenimentul organizat de Primăria Stolnici, Consiliul Local Stolnici şi Asociaţia „Căluşereii” a strâns sute de argeşeni. Pe scenă au evoluat formaţii de căluşari din Stolnici, Costeşti, Hârseşti, Lunca Corbului – „Tigrii Carpaţilor”, Bascov – „Doina Bascovului”, Coloneşti-Olt – „Ilie Martin”, Sârbii Măgura-Olt – „Junii Căluşari”, Ansamblul folcloric „Dorul” şi Orchestra „Doina Argeşului” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi ansambluri folclorice din Bârla şi Costeşti. Invitaţii speciali ai evenimentului au fost cunoscutele interprete Tudoriţa Gorjanu şi Ioana State, precum şi formaţia de muzică populară „Tradiţional” din Piteşti. Ca în fiecare an, Festivalul Căluşului Argeşean, organizat de sărbătoarea Înălţării Domnului, s-a încheiat cu un minunat foc de artificii. „Odată cu Înălţarea Domnului, în localitatea noastră are loc şi Festivalul Căluşului Argeşean. Pe meleagurile noastre, acest joc cu adânci rădăcini în istoria neamului românesc păstrează încă tradiţia din tată-n fiu. Îi aşteptăm pe toţi argeşenii să ne fie alături la această sărbătoare a comunităţii”, a spus primarul Sevastian Pupăză-Roşu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI