Fermierii protestează cu tractoarele la Parlament!

0
26

Fermierii protestează cu tractoarele la Parlament! Asociația Forța Fermierilor organizează astăzi, miercuri, 26 mai 2021, începând cu orele 12.00, un miting de protest la Palatului Parlamentului.

Principala solicitare a fermierilor este de a pune agricultura națională între prioritățile strategice ale acestui an și este adresată tuturor parlamentarilor din actuala majoritate și liderilor politici ai partidelor la putere. Tema acțiunii de protest va fi: “Guvernanților, cu ce v-au greșit fermierii? Subfinanțare cronică: Agricultura, lovită din toate părțile!”

”Menționăm că revendicările membrilor Asociației Forța Fermierilor nu au conținut politic. Respectăm actuala majoritate parlamentară, îi vom cere doar, răspicat, să îi respecte pe fermierii români și, deopotrivă, pe consumatorii români. Nu vom permite niciun moment, la protestele ce vor fi organizate, transmiterea de mesaje politice, indiferent că vor veni de la Putere sau din Opoziție”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Forța Fermierilor.

Protestul este autorizat de către Primăria Municipiului București și are două componente: între 12.00 – 12.30, deplasare cu tractoarele în jurul Palatului Parlamentului, cu punct de plecare și încheiere parcarea de lângă Academia Română din Calea 13 Septembrie și între 12.30-16.00, protest al fermierilor în fața Palatului Parlamentului în alveola din dreptul Parcului Izvor.

Asociația Forța Fermierilor a organizat, în 18 și 22 februarie 2021, două acțiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public împotriva neincluderii în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here