Fermierii care dețin între 5 și 30 de hectare vor primi din 2015 un sprijin mai mare pe suprafață prin introducerea plății redistributive, un nou mecanism prin care se încearcă stimularea asocierii celor 800.000 de fermieri care dețin între 1 și 5 hectare și crearea unei clase medii în rândul fermierilor. "Din 2015 o să dăm o plată mai mare pentru fermierii care au o suprafață între 5 și 30 de hectare, decât pentru cei care au între 1 și 5 hectare. Noi vrem să îi stimulăm pe cei care au între 1 și 5 hectare să intre să se asocieze și să beneficieze de o plată mai mare. De exemplu, din calculele noastre cei care au între 1 și 5 hectare, pot să primească maxim 173 de euro pe hectar dacă îndeplinesc toate condițiile, iar cei care au între 5 — 30 hectare pot să primească 220 de euro pe hectar. Este stimulativ. Un fermier care are 4 hectare poate să se asocieze cu vecinul ca să ia 220 de euro pe hectar. Vrem să creăm clasa medie pentru că încă sunt 800.000 de fermieri care dețin între 1 și 5 hectare și doar în jur de 30.000 de fermieri cu suprafețe între 5 și 30 de hectare", a declarat pentru Agerpres ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit datelor MADR, cele patru categorii de plată pe suprafață care se vor aplica din 2015 sunt între 1-5 ha, 5-30 ha, 30-60 ha și peste 60 ha, plata distributivă fiind acordată doar celor din a doua categorie. În aceste condiții un fermier care are 100 de hectare poate primi pentru primele 5 ha — 173 de euro, pentru următoarele până în 30 de hectare — 220 euro/ha, pentru cele până în 60 de ha — 173 de euro/ha, iar pentru restul de 40 de hectare — 150 de euro pe ha. 
 
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI