Pe 28 iulie, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați de personalul de pază al unui magazin de materiale de construcții, cu privire la faptul că a fost depistată o persoană care ar fi sustras bunuri din incinta magazinului.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că persoana în cauză este o femeie de 25 de ani, din Băiculești, cunoscută cu antecedente penale, care ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 500 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, conform art. 228 din Codul Penal, iar după administrarea probatoriului, cea în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Comments

comments