Femeie de 54 de ani din Pitești, agresată de concubinul cu 20 de ani mai tânăr

În noaptea de 20 spre 21 martie, în jurul orei 02:00, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală între concubini. În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din comuna Bistreț, județul Dolj, ar fi agresat fizic o femeie de 54 de ani, ar fi amenințat-o și i-ar fi sustras telefonul mobil.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirii sau altor violențe, amenințare și furtul la plângere prealabilă, conform art. 199 rap. la art. 193, 206 și 228 în condițiile art. 230 din Codul Penal. Bărbatul a fost identificat de polițiștii de ordine publică, pe raza municipiului Pitești, și condus la sediul poliției pentru cercetări. După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.