Federația SANITAS, discuții cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Continuă demersurile pentru rezolvarea revendicărilor membrilor de sindicat!
Reprezentanții Biroului Operativ al Federației Sanitas s-au întâlnit azi cu Ministrul Sănătății – dl. prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Principalele subiecte discutate au fost:
– Raportarea sporului de condiții la salariul de bază aflat în plată pentru toți angajații din sistemul sanitar. Federația SANITAS a solicitat acest lucru de nenumărate ori, la toate discuțiile și negocierile cu decidenții, prezentând inclusiv impactul bugetar al acestei măsuri, impact care, considerăm noi, nu este deloc devastator pentru bugetul de stat. Această revendicare rămâne o prioritate a organizației. Ministrul Sănătății a declarat că și dumnealui consideră această revendicare îndreptățită și va susține în discuțiile cu Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe solicitarea noastră, conștient fiind că este o inechitate.
– Situația creșterilor salariale pentru personalul auxiliar sanitar. Federația SANITAS susține în continuare acordarea tuturor angajaților din sănătate a salariilor aferente anului 2022 din grila Legii salarizării unitare nr. 153/2017. Ministrul Sănătății susține găsirea unor soluții care să fie acceptate de Ministerul Finanțelor și Premier.
– Situația salarială a personalului TESA din spitale. Federația SANITAS a solicitat și susținut încadrarea tuturor angajaților din sistemul sanitar pe Anexa II din Legea 153/2017, inclusiv la ultimele discuții care au avut loc la întâlnirea cu echipa de miniștrii ai Guvernului României condusă de Prim-ministrul Nicolae Ciucă. Ministrul Sănătății și-a exprimat acordul pentru inițierea demersurilor ca, împreună cu Ministerul Muncii, personalul TESA să fie încadrat în Anexa II a Legii 153/2017.
– Încadrarea pe perioadă nedeterminată a personalului medical angajat în sistemul sanitar în timpul pandemiei. Federația SANITAS a făcut demersuri în acest sens încă din vara anului 2021, a redactat și transmis proiectul de act normativ și solicită în continuare rezolvarea acestei situații, de urgență, având în vedere iminența încetării stării de alertă. Ministrul Sănătății a făcut deja demersuri pentru urgentarea adoptării de către Parlamentul României a proiectului de lege care reglementează situația personalului angajat pe perioadă determinată în unitățile sanitare, DSP-uri și Ambulanță, proiect de lege adoptat de Senatul României și aflat deja la Camera Deputaților.
– Facilitarea accederii tuturor categoriilor de profesioniști autorizați de OAMGMAMR (asistenți medicali, asistenți medicali generaliști, moașe, tehnicieni de laborator, tehnicieni de radiologie), angajați în sistemul sanitar, la funcția de director de îngrijiri. Federația SANITAS, la sesizarea colegilor, solicită completarea Ordinului MS nr. 284/2007, astfel încât toate categoriile de profesioniști mai sus amintite să poată ocupa funcția de director de îngrijiri. Ministrul Sănătății analizează posibilitatea modificării Ordinului MS în acest sens.
– Situația spitalelor de psihiatrie si măsuri de siguranță: Federația SANITAS a supus atenției Ministrului Sănătății problemele referitoare la necesitatea finanțării corespunzătoare a acestor unități sanitare, finanțare care să acopere întreg numărul de pacienți internați, necesitatea creșterii măsurilor de siguranță atât pentru pacienți cât și pentru personal, asigurarea salarizării corespunzătoare a angajaților. Ministrul Sănătății a declarat că va solicita noi informații privind disfuncționalitățile din cele 4 unități sanitare cu regim special și va încerca să găsească soluții pentru rezolvarea acestora.
Dincolo de subiectele prezentate aici, Federația SANITAS își continuă lupta pentru rezolvarea tuturor revendicărilor membrilor săi de sindicat!