Federația Sanitas din România a semnat un acord cu ministrul Sănătății pentru eliminarea inechităților salariale actuale din sistemul sanitar

Joi, 25 februarie, la Ministerul Sănătății a avut loc o întâlnire între ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, și reprezentanții Federației Sanitas din România, întâlnire la care a participat și doamna Doina Fănică, președinta sindicatului Sanitas Argeș,  în calitatea sa de membru în Biroul Executiv al Federației.

Discuțiile dintre reprezentanții ministerului și membrii Biroului Executiv al Federației Sanitas s-au concretizat în semnarea unui acord prin care cele două părți vor face, împreună, demersuri pentru rezolvarea unor probleme stringente ale sistemului sanitar. Acordul cuprinde 18 puncte bazate pe solicitările prezentate de către Federația Sanitas.

Printre prioritățile anului 2016 se numără:

Elaborarea și aplicarea unui nou normativ de personal asemănător celui la nivel european, deblocarea de posturi și rezolvarea deficitului de personal cauzat de exodul de profesioniști și datorat vacantării prin pensionarea la termen sau chiar anticipată.

Elaborarea unui act normativ pentru eliminarea inechităților salariale actuale din sistemul sanitar până la sfârșitul lunii mai, prin modificarea OUG 57/2015 sau prin intrarea în vigoare a unei noi legi a salarizării. Acest lucru este imperios necesar pentru că, odată cu creșterea salariului minim pe economie, la 1 mai, se vor suprapune 34 clase de salarizare, ajungându-se, astfel, ca o infirmieră sau o îngrijitoare să primească același salariu cu asistenții medicali.

Reglementarea modalităților de acordare a unor facilități pentru salariații din sistemul medical, respectiv servicii, tratamente și medicamente gratuite.

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu și-a exprimat susținerea dezideratelor Federației Sanitas din România de a continua creșterea salarială din sistemul sanitar cu 25% în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.