Februarie începe cu temperaturi de primăvară în majoritatea regiunilor

Luna februarie va debuta cu temperaturi pozitive ale aerului în majoritatea regiunilor, chiar până la 10 grade, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

 

Se aşteaptă şi precipitaţii în intervalul 2 – 5 februarie. Acestea vor fi în special în Transilvania, sub formă de ninsoare, dar şi în Maramureş şi Moldova.

Zilele acestea se va încălzi, de joi, dar până atunci va mai ninge în mai multe regiuni, după cum a declarat Oana Catrina de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

„De interes pentru precipitații sub formă de ninsoare se vor afla regiunile vestice, nordice și centrale, precum și zonele de deal și de munte. Aici temporar va ninge, iar cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate, în special în zona montană a Carpaților Meridionali. Vremea va intra într-un proces de încălzire, proces de încălzire care va conduce la înregistrarea unor valori de temperatură ușor mai mari decât cele normale perioadei, astfel că până spre joi mercurul din termometre va ajunge în partea de sud a teritoriului să atingă chiar 10 grade Celsius, valori de temperatură cu cam 4 grade mai mari decât cele normale pentru perioada în care ne aflăm.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.