FC Argeș, prima victorie în noul sezon de Liga 1

Echipa FC Argeș a obținut prima victorie în noul sezon de Liga 1. Argeșenii au învins la Sepsi, chiar pe terenul adversarilor, cu scorul de 2-0, în cadrul etapei cu numărul cinci din Liga 1.

FC Argeș a deschis scorul după 36 de minute de joc la Sfântu Gheorghe, prin Cristi Dumitru, care a reluat din câțiva metri o minge centrată de pe partea stângă. După pauză, Turda a punctat cu capul pentru 2-0. Covăsnenii au avut două șanse importante de a înscrie până la final, prin Chunchukov și Bojic, dar aceștia nu l-au învins pe Greab și meciul s-a încheiat cu victoria piteștenilor, scor 2-0.

Pentru FC Argeș a fost prima victorie în acest sezon de Liga 1. Piteștii au ajuns la patru puncte și au egalat-o pe Sepsi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here