FC Argeș bifează o nouă mutare și îl aduce pe Kevin Doukouré

FC Argeș bifează o nouă mutare și îl aduce pe Kevin Doukouré, fostul jucător al celor de la U Cluj și campion al României cu Farul. Înțelegerea acestui cu echipa noastră se va întinde pe două sezoane.

Kevin este născut pe 30 martie 1999 și are 1.78 m înălțime. Mijlocașul central din Coasta de Fildeș a fost crescut de AFAD Djékanou, o academie din țara natală, după care a făcut pasul spre fotbalul european în 2020 la vârsta de 20 de ani, când a semnat cu Tabor Sezana, formație care evolua în prima ligă din Slovenia. În cei doi ani și jumătate petrecuți în Slovenia, Doukuré a bifat 74 de partide, marcând două goluri și oferind două assist-uri.

Transferat la începutul sezonului 2022/2023 de Farul Constanța, Kevin Doukoure a avut parte de un sezon de excepție alături de dobrogeni. A fost utilizat în 22 de partide din sezonul regular și în cinci meciuri din play-off-ul la finalul căruia Farul a reușit să câștige titlul de campioană în Superliga. De asemenea, a evoluat și în trei partide din Cupa României. Pe parcursul sezonului în care a luat titlul cu marinarii, mijlocașul a marcat un gol în victoria 3-1 cu FCSB și a contribuit cu pase decisive la alte două goluri.

În sezonul trecut a evoluat în Superligă pentru Universitatea Cluj. A jucat 33 de meciuri și a dat o pasă de gol în tricoul alb-negru. În prezent este cotat de transfermarkt.ro la 500.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.