FC Argeș a pierdut meciul cu Steaua în ultimele secunde de joc

FC Argeș a fost învinsă greu, duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, de FCSB, în fața unui stadion pli cu peste 12.000 de suporteri. Meciul a contat pentru etapa a doua a play-off-ului Ligii 1. Trei goluri s-au marcat din penalti şi un jucător alb- violet a fost eliminat. Ultimul gol, cel decisiv pentru victoria Stelei, a venit în minutul 90+4.

FCSB a marcat prin Tănase, în minutele 39 şi 56 (penalti) şi Dumiter ‘90+4. Pentru FC Argeş au înscris Şerban ’43 (penalti) şi Said ’72 (penalti).

Roș-albaștrii au câștigat datorită unui gol marcat în prelungiri, de Andrei Dumiter, intrat în minutul 84, care a reluat în poartă din câțiva metri. Atacantul a profitat de o minge respinsă în față de portarul Alexandru Greab, care avusese o prestație solidă până în ultimul minut.

Portarul lui FC Argeș a respins greșit un șut al lui Darius Olaru, iar Andrei Dumiter a reacționat Rapid.

Rezultatul a fost influențat de arbitrajul dezastruos al lui Horia Mladinovici, scrie gsp.ro

Pentru greșelile flagrante din Trivale, Mladinovici a primit cea mai mică notă din caseta tehnică a Gazetei – 2. În tabăra piteștenilor, deși pierzătoare, există un singur repetent, chiar căpitanul Ionuț Șerban, notat cu 4. El a fost eliminat în repriza a doua pentru un gest stupid: l-a pălmuit pe Florin Tănase. Cele mai mari note din formația „violeților” sunt în dreptul lui Said și Ișfan, ambii au primit 7.

La FCSB, există 3 jucători care au clacat duminică seară. E vorba despre fundașii Valentin Crețu și Andrei Miron, plus atacantul Ivan Mamut, toți cu 4 în GSP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here