Fals şi uz de fals în cazul formularelor pentru redirecţionarea a 2% din impozit. În Argeş au fost semnalate 1.356 de cazuri

270 views

Fals şi uz de fals în cazul formularelor pentru redirecţionarea a 2% din impozit. În Argeş au fost semnalate 1.356 de cazuri.

Fals şi uz de fals în cazul Formularelor 230 pentru redirecţionarea a 2% din impozit. În Argeş au fost semnalate 1.356 de cazuri, potrivit datelor oficiale centralizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş. Biserici, asociaţii sportive şi umanitare, precum şi asociaţii de părinţi, suspecte de furt de date personale.

„Ca un bun cetățean ce ești, completezi de luni bune un formular 230 și îl depui la ONG-ul pe care îți dorești să-l susții. Astăzi, primești de la ANAF o înștiințare cum că tot tu (culmea, încă întreg la cap într-o țară care te vrea idiot, nebun sau infractor) ai fi completat încă un formular 230, dar în numele Parohiei Miercani. Te scuturi, citești încă o dată, habar n-ai că există pe undeva prin județ un sătuc Miercani, cu parohia aferentă, darămite sa-ți fi dorit să virezi cei 2% către ea. Apoi, constați că mai sunt persoane care au pățit fix la fel. Și te întrebi, sictirit oricum până la refuz de tot ce se întâmplă în țara asta, până unde mai merge hoția, daca până și reprezentanții bisericii ne bagă mâinile în buzunare ca ultimii găinari?”

Astfel de comentarii, precum cel postat pe Facebook de Raluca Nicula, fost ziarist din Piteşti, au apărut vara trecută, când Finanţele Publice au trimis, potrivit metodologiei, notificări către cei ale căror fişe au ajuns la instituţie. Respectivii erau întrebaţi dacă recunosc donaţia către ONG-ul sau parohia în cauză şi dacă o menţin. Cei care au considerat că datele le-au fost folosite abuziv, fără acord, şi nu au dorit ca partea din impozit să ajungă la aceştia, au avut posibilitarea să trimită o negatie către organele fiscale, prin care să blocheze acest lucru.

Potrivit oficialilor de la Finanţele argeşene, instituţia a primit iniţial mai multe plângeri din partea contribuabililor care s-au trezit că ar fi redirecţionat 2%, dreptul lor legal, către asociaţii şi fundaţii de care nici măcar nu au auzit! “Urmare a notificărilor transmise AJFP Argeş prin care s-a dorit înştiinţarea contribuabililor cu privire la existenţa unor formulare multiple, depuse în numele acestora de diverse asociaţii şi fundaţii non-profit cu scop caritabil şi filantropic, la sediul organelor fiscale au fost înregistrate un număr de 1.365 de răspunsuri ale contribuabililor persoane fizice care au dorit să şi exprime în scris optiunea reală cu privire la virarea cotei de 2% din impozitul pe venit. Entităţile ale căror formulare depuse nu au mai fost valiadte au fost excluse din procedura de virare a sumelor în conturile acestora. Entităţile implicate sunt reprezentate în special de entităţi de cult (parohii), asociaţii şi fundaţii cu scop caritabil/de întrajutorare, asociaţii cu caracter sportiv sau asociaţii de părinţi” se arată între-un comunicat oficial primit de la AJFP Argeş.

Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua cu cei ce şi-au permis să folosească abuziv datele personale şi să semneze în fals în numele unor altor persoane.

Comments

comments