Fabrica ADIENT Trim Piteşti, pe locul I în „Topul Firmelor din Argeş 2018”

Distincţia a fost acordată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, în cadrul Galei Laureaţilor

Piteşti, 8 noiembrie 2018. La începutul lunii noiembrie, ADIENT Trim Piteşti a fost desemnată cea mai performantă companie ce operează în segmenul industrial, la nivelul întreprinderilor foarte mari.

Decernarea premiilor a avut loc în cadrul celei de-a XXIII-a ediţii a Galei Laureaţilor „Topul Firmelor din Argeş” eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş. În cadrul Galei au participat autorităţi locale, judeţene, politicieni, ambasadori şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate.

Diploma i-a fost înmânată Amaliei Săceleanu, Plant Manager al ADIENT Trim Piteşti, parte din Grupul ADIENT, lider global în producţia de scaune auto şi unul dintre cei mai importanţi angajatori la nivel local.

„Ne simţim onoraţi să primim din nou Premiul I, diploma aceasta ne aduce un plus de mândrie şi devotament faţă de ADIENT Trim Piteşti şi faţă de fiecare membru al echipei, fără de care nu am fi ajuns să obţinem această performanţă. Acest premiu ne motivează să fim din ce în ce mai buni în ceea ce facem şi să ducem mai departe profesionalismul şi preocuparea faţă de angajaţii noştri, în numele cărora vă mulţumesc din nou pentru acest premiu,” a declarat Amalia Săceleanu.

În fiecare an, tapiţeriile auto realizate la fabrica ADIENT Trim din Piteşti se regăsesc pe mai mult de 1.150.000 de maşini din întreaga lume. Calitatea extrem de ridicată a produselor şi profesionalismul echipei au ajutat compania să devină un reper în domeniul său de activitate, la nivel internaţional.

Fabrica ADIENT din Piteşti are în prezent peste 2.150 de angajaţi şi se află în plin proces de recrutare, ca urmare a extinderii capacităţii de producţie.

ADIENT este prezent în România din anul 2000, unde are un număr total de peste 6.000 de angajaţi şi opt unităţi de producţie: Jimbolia (mecanice şi mecanisme metalice), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia şi accesorii metalice), Ploieşti (tapiţerie), Piteşti (tapiţerie). Misiunea companiei este să fie cel mai mare furnizor de scaune auto din lume, performanţă de piaţă realizată datorită costurilor, calităţii, execuţiei şi satisfacţiei clienţilor.

Despre Adient:

Adient este lider global în fabricarea de scaune auto. Cu 85.000 de angajaţi în 238 de fabrici localizate în 34 ţări din întreaga lume, producem şi livrăm scaune pentru toate clasele de vehicule şi toţi producătorii de echipamente originale. De la sisteme complete până la componente individuale, expertiza noastră se reflectă în fiecare pas al procesului de fabricare a scaunelor auto. Abilităţile noastre integrate, in-house, ne permit să luăm produsul de la etapa de cercetare şi design, să îl urmărim pe întreg procesul, pâna la proiectare şi fabricare – munca noastră regăsindu-se în 25 de milioane de vehicule în fiecare an.

Pentru mai multe informaţii despre Adient, vă rugăm vizitaţi www.adient.com.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here