Expoziţie de înaltă ţinută morală şi spirituală. Gabriela Rusu Păsărin: “Elena Iagăr a făcut un gest de restitutio cultural extraordinar”

974 views

Expoziţie de înaltă ţinută morală şi spirituală. Gabriela Rusu Păsărin: “Elena Iagăr a făcut un gest de restitutio cultural extraordinar”. Înalt Prea Sfințitul Calinic Argeșeanul a vizitat expoziția de troițe și cruci vechi și noi, pe care Școala Populară de Arte și Meserii Pitești a organizat-o sâmbătă la Golești, de Ziua Crucii.
Arhiepiscopul a apreciat inițiativa și straduința celor care au găsit și au adus laolaltă tipare și forme vechi și noi ale Sfintei Cruci, semnul mântuirii noastre, semnul libertății noastre obștești.

Intitulată “Crucea – meșteșug – mărturisire – mântuire”, expoziția îngrijită de Elena Iagăr, managerul Școlii de Arte, a gazduit troițe și cruci vechi și noi, lucrări recente ale unor meșteri populari din Argeș, precum Dan Gherasimescu, Ion Rodoș, Cristian Crețu, Silviu Manda și Nicolae Onu, dar și miniaturi, icoane de vatră, pristolnice și pecetare, cruci de mână și crucițe toate lucrate în lemn.

Fiind Ziua Înălțării Sfintei Cruci și, deci slujbă la biserică, organizatorii au stabilit ora 13.00 pentru întâlnirea cu meșterii și cu sătenii prin osteneala cărora s-a realizat această expoziție.

Au fost invitați să vorbească despre Ziua Înălțării Sfintei Cruci prof. univ. dr. Iulian Nedelcu și conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin de la Societatea de Radiodifuziune Română, după care corul femeiesc din Corbi, coordonat de prof. Simona Anghel și un grup de tineri de la Școală Populară de Arte, coordonat de prof. Elena Sima, îndrăgita interpretă de muzică populară, au cântat pricesne specifice acestei zile. Oaspeții au fost întâmpinați cu struguri, căci de Ziua Crucii, cunoscută în popor și sub numele de Cârstovul Viilor, începe culesul viei, iar la final, într-o discreție totală, cei veniți direct de la Sfânta Liturghie au fost invitați să la masă, o masă frumos aranjată, undeva ascunsă de ochii lumii, plină cu mâncare de post.

Cel mai spectaculos exponat a fost Troița veche din inima comunei Poienarii de Argeș, care a fost trântită la pământ și dusă târâș cu un tractor în islaz, departe de sat, acum mai bine de 30 de ani. Și aproape că a putrezit cu fața în pământ. Doar chipul Maicii Domnului s-a mai păstrat. La stăruința primarului Dragoș Boncea, meșterul Dan Gherasimescu va ciopli una aidoma după toate canoanele doar de el știute.

Comments

comments