Exponatul lunii la Muzeul Județean Argeș: Hrisov de la Radu Șerban, emis la Târgoviște, în 1610

În luna decembrie, Muzeul Județean Argeș vă invită să vizualizați un splendid hrisov domnesc, aflat în patrimoniul instituției, în cadrul Colecției Documente Medievale (nr. inv. 175).

Documentul este unul autentic, fiind emis în cancelaria lui Radu Șerban, la 19 august 1610. Prin acest înscris, domnul îi întărea lui Oprea și fraților acestuia, Stănie și Dragomir, fiii lui Văsiiu din Retevoiești, stăpânirea asupra ocinilor din satele Groșetul, Retevoiești și Gănești din județul istoric Argeș.

Divanul este format din Cernica mare vornic, Lupu mare logofăt, Nica mare vistier, Mârza mare spătar, Bărcan mare stolnic, Costea mare comis, Stanciu mare paharnic, Leca mare postelnic, ispravnic fiind marele logofăt.

Actul a fost redactat în „minunatul scaun al lui Radu, anume în Târgoviște” de logofătul Stan, nepotul lui Stan din Săvești.

Descrierea diplomatică. Original slav, pergament (47,5 x 37), scris cu cerneală neagră, sigiliu mijlociu, timbrat, rupt, cusut cu mătase galbenă, invocația simbolică, primul cuvânt, monograma domnească, litere și punctuație în text în chinovar, semnătura autografă a domnului, încrețit și îngălbenit din vechime, rupt puțin la îndoituri.

Microexpoziția, va fi deschisă în perioada 1-31 decembrie și va putea fi vizitată de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.