Alertă pe litoral. Explozie la Costinești! O mină marină s-a lovit de faleză 

O explozie s-a produs în urmă cu puțin timp la Costinești. Explozia ar fi fost produsă de o mină marină, care s-a lovit de faleza din dreptul Hotelului Forum. Din câte se pare, o altă mină ar pluti în larg, în aceeași zonă.

Reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și ISU Dobrogea investighează evenimentul la fața locului. O echipă de scafandri ai Forțelor Navale Române a plecat la Costinești pentru a cerceta incidentul.

Bubuitura s-a auzit de la kilometri distanță, iar apa s-a ridicat la zeci de metri deasupra apei. O mulțime de turiști care se aflau pe terasa hotelului au fost martori. Unul dintre ei a cerut ajutorul medicilor pentru că zgomotul puternic i-a afectat urechea.

Astfel de incidente au mai existat și până acum, ca urmare a războiului din Ucraina. Mine marine au fost în fața porturilor ucrainene, pentru a împiedica invadatorii ruși. Furtunile sau curenții marini pot desprinde aceste mine din ancorajul lor și, din zona bazinului de nord al Mării Negre, au ajuns în apele litorale românești.

„Cu privire la explozia semnalată în această dimineață, în zona digului din zona Costinești, Garda de Coastă verifică situația la fața locului. În ceea ce privește cea de a doua mină semnalată ca plutind în derivă în aceeași zonă, vă informăm că Forțele Navale Române au pregătit o echipă de scafandri EOD care urmează să se îmbarce pe o navă a Gărzii de Coastă din Mangalia, urmând ca împreună să se deplaseze, în cel mai scurt timp posibil, în raionul indicat in vederea evaluării situației și intervenției pentru neutralizare, în măsura în care mina este identificată”, a transmis biroul de presă al Forțelor Navale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.