Experții români și străini au stabilit ce trebuie făcut pentru a salva Salina Praid

8 experți internaționali din Ungaria, Germania, Olanda și Spania, împreună cu cei  români au stabilit ce trebuie făcut la Salina Praid.

Studiile făcute la fața locului au arătat că soluțiile aplicate până acum au fost corecte. Constructorul contractat de Salrom continua lucrările pentru devierea temporară a râului Corund, printr-un bypass format din două tuburi cu diametrul de 2.000 mm, capabile să preia un debit de până la 24 metri cubi pe secundă.

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan: ’’Alături de experții români, specialiști trimiși de Uniunea Europeană au analizat situația în detaliu. În continuare:

Construim două baraje pentru reglarea debitului de apă a râului.

Implementăm o soluție duală: izolare printr-un nou pat betonat al râului și un sistem dublu de conducte pentru preluarea cursului.

Evaluăm geomorfologia subsolului pentru a înțelege riscurile pe termen lung și a pregăti următoarele etape de intervenție.

Răspunsul tuturor celor implicați la situația cumplită de la Praid este un exemplu concret de solidaritate europeană, în care sprijinul comun devine forța care ne ajută să protejăm vieți și comunități.

Mergem mai departe cu decizii rapide și acțiuni clare pentru siguranța locuitorilor și a salinei, bazate pe coordonarea experților și a autorităților. Viitorul comunității din Praid depinde de mobilizarea tuturor celor responsabili’’.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.