Joi dimineaţă, DNA a luat cu asalt Primăria Piteşti, locuinţa primarului Tudor Pendiuc, dar şi alte 17 locaţii din Bucureşti, efectuând percheziţii în dosarul ce priveşte asocierea dintre Publitrans – Girexim – CNCD.

Conform procurorilor, în urma acestei asocieri, cu societatea de transport local din subordinea Consiliului local Piteşti, Publitrans, cele două firme private i-ar fi oferit primarului Tudor Pendiuc peste 1 milion de euro, drept mită, printre care şi un apartament în Bucureşti.
La această oră sunt audiaţi la DNA Bucureşti, atât primarul Pendiuc, cât şi fiica primului, Ema Pendiuc, presupus beneficiar al unei părţi a mitei sub forma unui apartament în complexul rezidenţial Quadra Place, construit de Vali Vişoiu.

De asemenea, şi Vişoiu a fost adus la audieri şi, se pare la o confruntare cu primarul Piteştiului, la sediul DNA Bucureşti.

Din surse judiciare s-a aflat că o parte dintre acuzaţiile ce le sunt aduse primarului şi viceprimarului Piteştiului se referă la prelungirea, tot în condiţii nelegale, a respectivului contract, în primăvara acestui an.

Iată, în exclusivitate, hotârârea Consiliului Local Piteşti din primăvara acestui an prin care a fost aprobată prelungire acordului dintre Publitrans – Girexim – CNCD. Decizia a fost aprobată cu votul tuturor consilieri locali ai PSD, reprezentanţii PNL şi PDL votând împotrivă.



 

 

 

 

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI