Eveniment pe Arena Națională: Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon

178 views

Eveniment pe Arena Națională: Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon. Simona Halep își prezintă astăzi, pe Arena Națională, trofeul câștigat la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Evenimentul are loc la ora 19:00 și este organizat de Federația Română de Tenis și Primăriei Capitalei.

Se estimează că 30.000 de oameni vor veni să o vadă pe campioana celui mai vechi turneu de Mare Șlem din lume.

La fel ca și anul trecut, după Roland Garros, trofeul pe care îl aduce Simona Halep cu ea nu este cel original, care i-a fost înmânat la finalul partidei cu Serena William. La niciun mare turneu de tenis, câștigătorii nu pleacă acasă cu trofeul, ci primesc reproduceri ale acestuia, la scară mai mică.

Intrarea pe Arena Națională este liberă și se face începând cu ora 17:00. Spectatorii nu vor avea voie cu obiecte tăioase, contondente, inflamabile și nici cu alcool.

STB a anunțat că va suplimenta mijloacele de transport spre Arena Națională.

O ceremonie a fost organizată și anul trecut pentru Simona Halep, după ce sportiva din România a câștigat turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, în iunie 2018.

Atunci, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe scenă și a fost huiduită de spectatorii prezenți pe Arena Națională atunci când i-a dat sportivei o plachetă și un mare buchet de flori. A ieșit de pe Arenă înainte de încheierea ceremoniei, moment în care huiduielile au fost și mai intense. Anul acesta, Firea a anunțat că nu va participa la eveniment.

Comments

comments