Evazioniștii scapă de răspunderea penală dacă achită integral prejudiciul plus 50% din suma datorată

Senatorii din Comisia juridică au votat proiectul PSD care vizează prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu un amendament care prevede clasarea unor cauze aflate în curs de urmărire penală dacă se achită prejudiciul integral, la care se adaugă 50% din suma datorată de cel în cauză.

Inițiatorii amendamentului precizează că prioritatea o reprezintă recuperarea prejudiciului şi aducerea banilor la buget şi nu trimiterea oamenilor la închisoare.

În expunerea de motive a proiectului se arată că, „având în vedere faptul că, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, iniţiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudiciul creat. În plus, trebuie avut în vedere că scopul pedepselor este prevenţia, reeducarea, dar şi recuperarea prejudiciilor şi nu menţinerea persoanei în detenţie, fapt ce atrage şi mai multe cheltuieli din partea statului”.

Proiectul pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, iniţiat de parlamentari PSD, va fi supus dezbaterii plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.