Evaluarea Naţională continuă azi cu proba de Matematică

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a susțin astăzi a doua probă de la Evaluarea Națională 2023, cea de Matematică, după ce luni au avut-o pe cea de Limba și literatura română.

Ca și la examenul anterior, subiectele și baremul vor fi publicate pe pagina special destinată de pe edu.ro, începând cu ora 15:00.

Examenul începe la ora 9:00, însă accesul în sală va fi permis între orele 8:00 și 8:30, potrivit regulilor la examenul de Evaluare Națională 2023 anunțate anterior de Ministerul Educației.

După proba la Limba română și cea de Matematică, pe 22 iunie urmează cea de Limbă maternă.

Subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso. Primele două subiecte la Matematică, de câte 30 de puncte fiecare, au itemi obiectivi – de tip grilă – cu un singur răspuns corect. Subiectul al III-lea are probleme de algebră și geometrie.

Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2023 vor fi afișate pe 28 iunie, în format anonimizat – respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale – pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei, edu.ro, şi a inspectoratelor şcolare. Rezultatele pot fi accesate utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Contestațiile se depun pe data de 28 iunie, după anunțarea rezultatelor și pe data de 29 iunie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate pe 4 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.