Emil Bobu, partenerul de şeptic al lui Nicolae Ceauşescu, Ministru de Interne şi viceprim-ministru, şi Manea Mănescu s-au numărat printre cei patru pasageri de vază ai elicopterului cu care cuplul dictatorial a părăsit sediul clădirii fostului Comitet Central în decembrie 1989. Drumurile celor patru s-au despărţit la Snagov: cuplul Ceauşescu şi-a continuat zborul spre Târgovişte, iar Mănescu şi Bobu au plecat în aceeaşi direcţie, dar cu un ARO. Însă, cei doi au fost capturaţi la Găeşti de revoluţionari. Mănescu a fost predat la Miliţie, iar Bobu a fost dus la o unitate militară din Deveselu. Acesta din urmă spune că revoluţionarii de la Găeşti, printre care se afla şi un anume Boştinaru (actual europarlamentar PSD), l-au jefuit, luându-i ceasul şi 6.000 de lei.
„M-am urcat în elicopter – eram dezorientaţi, nu ştiam ce să facem, cum să facem. Am aterizat la Snagov, am intrat în clădire – el a vorbit la telefon: la Craiova, Argeş şi Dâmboviţa – cu prim-secretarii. A întrebat: „Ce-i pe la voi?”. Au răspuns că nu-i nimic. „Atunci, vin pe la voi”. Eu m-am dus la alt telefon şi am vorbit cu ai mei, acasă. Ei au ieşit – ne-au spus: „Voi rămâneţi aici, că o să mai vină un elicopter. Dar eu şi Mănescu n-am mai stat. După ce ei au plecat cu elicopterul, acolo era un ARO – Mănescu a spus să mergem la Moreni – de acolo e el. Spre Târgovişte ne-au urmărit nişte maşini. Am luat-o spre Găeşti să dăm telefon, dar acolo urmăritorii ne-au ajuns – ne-au bruscat, a venit un tânăr care a spus „Eu vă cunosc. Să veniţi cu mine”. Ne-a dus acasă la el. Aici am aflat că-i procuror la Găeşti. Pe Manea Mănescu l-au dus la postul de Miliţie. Dar apoi au venit vreo 5 persoane. Unul era Botnaru (Boştinaru n.red), – mi-au luat ceasul, vreo 6.000 de lei – ulterior acest Botnaru s-a lăudat că el m-a prins! Cu o maşină ne-au dus la o unitate militară. De acolo, cu un elicopter, ne-au dus la o altă unitate militară, la Deveselu. M-au arestat fără mandat….“, a declarat, peste ani, rememorând evenimentele din 89, Emil Bobu, unul dintre cei mai influenţi oameni ai regimului comunist.  Acuzat, în ianuarie 1990, de genocid, alături de alţi „grei” ai PCR, Emil Bobu a fost condamnat iniţial la închisoare pe viaţă, ulterior pedeapsa fiind schimbată în doar 10 ani de detenţie, însă, după doi ani şi jumătate, a fost eliberat condiţionat, pe caz de boală. Actualmente, Emil Bobu, în vârstă de 86 de ani, trăieşte în Bucureşti, în cartierul Floreasca, şi încă mai speră să-şi recupereze banii şi ceasul luaţi de Victor Boştinaru în decembrie 1989.

Victor Boştinaru deţine certificat de „luptător pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 – remarcat prin fapte deosebite“

În ceea ce-l priveşte pe tânărul „Botnaru“, cel care i-a luat ceasul şi banii, după cum susţine Emil Bobu, persoana acestuia se identifică drept Victor Boştinaru, actualul europarlamentar PSD, de fel din Mioveni. La vremea Revoluţiei, în decembrie 1989, potrivit CV-ului său de pe site-ul Parlamentului European, Boştinaru era profesor de istorie la Şcoala Generală Nr. 3 Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Între 26 decembrie 1989 şi 30 ianuarie 1990 a fost Preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din Găeşti, iar apoi, până pe 30 aprilie, Preşedinte al Consiliului Provizoriu al Unităţii Naţionale. Deci, revoluţionar, ceea ce îl plasează la locul şi timpul acţiunii. În plus, Boştinaru s-a lăudat în numeroase rânduri cu faptele sale din timpul Revoluţiei, şi, mai ales, că el a fost cel care l-a capturat pe Emil Bobu. De ceasul şi banii luaţi lui Emil Bobu nu a vorbit, însă, niciodată.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI