Etajul 4 al Spitalului de Pediatrie Pitești a fost reabilitat!

0
57

Etajul 4 al Spitalului de Pediatrie Pitești a fost reabilitat! S-au finalizat lucrările de reabilitare la Etajul 4 al Spitalului de Pediatrie Pitești, în care funcționează Secția dedicată tratamentului pacienților cu vârste cuprinse între 3-18 ani. Astfel, activitatea în cadrul secției a fost reluată începând de astăzi, 27 septembrie 2021.  

Cu ocazia redeschiderii secției, conducerea C.J. Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian-Dumitru Bughiu, a efectuat o vizită la Spitalul de Pediatrie Pitești. De asemenea, alături de conducerea unității sanitare, au fost prezenți și reprezentanți din conducerea DSP Argeș și ISU Argeș.  

În cadrul proiectului au fost prevăzute lucrări de refacere a instalațiilor electrice, sanitare și termice, a instalațiilor de fluide medicale, precum și a celor de detecție și semnalizare incendiu. Investiția a fost necesară pentru ca, în urma intervențiilor efectuate la infrastructura sanitară, secția să corespundă normelor în vigoare privind condițiile igienico-sanitare și celor privind siguranța și securitatea la incendiu.  

Secția are 45 de paturi, dintre care 3 pentru cardiologie și 2 pentru copii cu afecțiuni neurologice. În afară de saloane, au fost modernizate și sălile de tratament, care au fost separate pentru a limita plimbarea personalului și transferarea, astfel, a agenților patogeni dintr-o parte în alta a secției.

Valoarea totală a investiției este de 1.850.000 lei.  

În ultimii ani, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, au fost reabilitate și alte secții ale Spitalului de Pediatrie Pitești, cum ar fi etajele 3, 5 și 7, dar și blocul alimentar.  

Prin realizarea acestor investiții, secțiile și compartimentele din cadrul unității sanitare au fost modernizate, atât în ceea ce privește spațiile de cazare pentru pacienți, condițiile igienico-sanitare, cât și circuitele și dotările necesare unui act medical de calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here