ESTERA STĂMOIU, președinte OAMGMAMR Argeș: PRIMĂVARA EROINELOR DIN SĂNĂTATE. Pandemia Covid, o provocare a generației noastre de asistenți medicali, a arătat cu adevărat ,,puterile” nebănuite ale femeilor care, prin natura profesiei, poartă de grijă semenilor. Da, așa sunt ele! Femei sensibile și puternice și pentru că a trebuit să poarte un nume s-au numit simplu: asistente medicale.

Sunt cele care, de când s-a declanșat pandemia, cu profesionalism și dragoste de semeni, au alungat temeri și au sădit încredere, au șters lacrimi și au sădit bucurie, au făcut sacrificii personale și au fost puntea de legătură între cei încercați și familiile lor, au fost acolo în linia întâi, în lupta împotriva covid.

Astăzi, acum, ca o menire a sorții, când primăvara se întrezărește cu bogăția ei de culoare, de frumusețe, femeile trebuie să rămână și să continue lupta pentru a stăvili și cel de-al treilea val de pandemie.

Am credința că asistentele medicale, cu experiența acumulată, cu profesionalismul și altruismul demonstrate, își vor aduce în mod fundamental contribuția la scurtarea acestei perioade.

Eroinele din sănătate se vor ridica prin devotamentul și profesionalismul lor deasupra acestui nou val oferind ele însele o primăvară cu sănătate tuturor argeșenilor!

De aceea, lor, asistentelor medicale, dar și tuturor femeilor din Argeș, le dedic această primăvară. După o lungă perioadă de încercări, acum este vremea potrivită să plantăm gânduri bune, iubire, credință, speranță.

Îmbrăcați, dragi doamne și domnișoare, haina bucuriei și a iubirii de semeni și purtați-o așa cum numai o femeie frumoasă și puternică știe să o facă!

Primăvară minunată, tuturor!

Cu drag,
Estera Stămoiu,
președinte OAMGMAMR ARGEȘ

Comments

comments