Este lege! Ce angajați nu mai sunt obligați să contribuie la Pilonul II de pensii, în următorii 10 ani

968 views

Este lege! Ce angajați nu mai sunt obligați să contribuie la Pilonul II de pensii, în următorii 10 ani. Angajaţii din construcţii nu mai sunt obligaţi că contribuie la Pilonul II de pensii, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 114/2018, prin care sunt introduse mai multe modificări fiscale şi diverse reglementări, inclusiv taxa pe activele financiare ale băncilor.

Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că toţi cei asiguraţi şi care contribuie la sistemul de pensii trebuie să adere la un fond de pensii Pilonul II. Noul proiect de act normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 1116 de sâmbătă, 29 decembrie, prevede că persoanele fizice angajate în construcţii „sunt exceptate” de la această prevedere, „între 1 ianuarie 2019 şi 31 decembrie 2028, inclusiv”.

De asemenea, acelaşi act normativ majorează salariul minim brut în construcţii la 3.000 de lei, pentru următorii zece ani.

În prezent, contribuţia la Pilonul II de pensii este de 3,75% din salariul brut.

Comments

comments