În urmă cu două secole, Argeşul a fost cuprins de o adevărată febră împotriva strigoilor. Episcopul de atunci i-a cerut domnitorului țării să intervină

2,522 views

ÎNTUNECATA POVESTE A MORŢILOR- VII În urmă cu două secole, Argeşul a fost cuprins de o adevărată febră împotriva strigoilor, fapt ce l-a determinat pe episcopul de atunci, Iosif, să-i ceară domnitorului ţării să intervină şi să poruncească interzicerea unor astfel de practici. Se zice din popor că strigoii iau puterea oamenilor, aduc grindina, ascund ploile, iau mana grâului şi laptele vacilor, dar, mai rău decât toate astea, aduc nenorocirea printre oameni. Pe cât de înfricoşătoare, pe atât de veche este lumea strigoilor în folclorul românesc.

Poveştile cu strigoi şi misterul unor ritualuri ciudate practicate pentru a-i răpune pe cei întorşi din morţi, strigoii, fascinează lumea secolului XXI. Cu toţii am auzit poveşti cu săteni care le înfigeau ţepuşe în inimă morţilor sau îi dezgropau şi le dădeau foc, de teamă ca aceştia să nu se transforme în strigoi. Acest adevărat ritual mai este aplicat şi astăzi, prin diferite sate, însă pe ascuns, de teama autorităţilor, care interzic o astfel de practică. Printre zonele unde astfel de practici au fost intens folosite se numără şi Argeşul, şi nu de ieri, de azi, ci încă de acum două secole. După credinţa populară, strigoii sunt oamenii care se nasc cu o placentă pe cap, căiţă sau tichie, după cum i se mai spune în limbajul popular. După ce mor, aceştia se îngroapă cu faţa în jos, li se pune în gură un căţel de usturoi, sau li se împlântă o ţeapă în inimă, ori li se leagă trupul cu rug, ca să nu poată ieşi noaptea din groapă. Din acest motiv, spun cutumele, este de o importanţă vitală ca moaşa să-i scoată copilului tichia de pe faţă la naştere, rupând-o şi aruncând-o în sobă, înainte ca pruncul să o ducă la gură şi să o înghită. Altfel, sigur devine strigoi.

Tot strigoi este condamnat să devină şi cel a cărui umbră a fost furată spre a fi clădită în zid, în urma unui ritual de magie neagră, rămas cunoscut doar iniţiaţilor.

Strigoaicele sunt dependente de relaţiile sexuale cu cei vii

Strigoii înfăptuiesc doar lucruri malefice: îi sperie pe cei vii, fură laptele vacilor şi rodul câmpului, „leagă” bărbaţii şi tinerele fete, absorb vlaga şi energia vitală a rudelor şi foştilor prieteni, în special strigoaicele sau vidmele. Aceleaşi vidme (cum li se mai spune în limba slavonă) sunt maestre ale unui erotism nocturn vampirizant, în urma căruia bărbaţii care au contact cu ele ajung în pragul obsesiilor paroxistice şi al nebuniei, sfârşită în moarte sigură. Strigoaicele sunt, de fapt, dependente de relaţiile sexuale cu cei vii. După ce se iubeşte o noapte întreagă cu un bărbat, strigoaica a iniţiat deja procesul prin care-i fură acestuia, încetul cu încetul, sufletul.

Persoanele născute sâmbăta recunosc cel mai repede strigoii

Strigoii se cunosc după faptul că nu mănâncă niciodată usturoi sau ceapă şi se feresc de mirosul de tămâie. Se spune că strigoii pot fi identificaţi cel mai uşor de persoanele născute sâmbăta, căci numai acestea le pot recunoaşte adevărata formă. Conform credinţelor populare, dacă cei născuţi în ziua de sâmbătă stau noaptea la pândă în cimitire, văd o serie de chipuri şi siluete care ies, pur şi simplu, din morminte şi nu se întorc decât după ultimul cântat al cocoşilor, când şi-au isprăvit menirea pentru noaptea în cauză.
Strigoii sunt deosebit de periculoşi în două momente specifice ale anului: în preajma solstiţiului de iarnă şi la echinocţiul de primăvară. După calendarul popular, puterea strigoilor este maximă în noaptea din ajunul Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi în noaptea din ajunul Sfântului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, aceştia sunt foarte activi şi în noaptea de Sântoader.

Caii pot descoperi mormintele strigoilor

Una dintre cele mai sigure modalităţi de identificare a unui strigoi constă în obiceiul de a intra cu un armăsar în cimitir şi a-l pune să treacă peste morminte, studiindu-se foarte atent reacţia animalului în faţa fiecărui loc de veci. Dacă armăsarul se opreşte brusc în faţa unui mormânt, refuză să treacă peste el, bate pământul cu copitele, nechează şi tremură, înseamnă că acolo se află îngropat un strigoi.

Domnitorul Alecsandru Constandin Moruzi a interzis ca în Argeş să mai fie dezgropaţi morţii

Cum vânătoarea de strigoi luase o amploare fără precedent în Argeşul secolului al XIX-lea, episcopul de atunci, Iosif, i-a cerut domnitorului ţării să intervină şi să poruncească ispravnicilor să nu mai îngăduie locuitorilor să-i mai dezgroape pe cei bănuiţi a fi vârcolaci. خn acest sens, în anul 1801, Iosif, episcop al Argeşului, face următoarea plângere către domnitorul Ţării Româneşti.

„PreaÎnălţate Doamne,

Cu smerită anaforă înştiinţez Măriii Tale că locuitorii din satu Stroeşti, jud. Argeş, pentru că s-au întâmplat câteva morţi dă oameni într-această primăvară trecută, după cum şi la alte părţi s-au întâmplat şi planisiţi (obişnuiţi, conform tradiţiei – n.red.) fiind că trupurile cele moarte pot a omorâ oameni făcându-se după cum zic ei vârcolaci, au fost dezgropate două trupuri, la care au avut ei mai multă bănuială, unul de bărbat şi altul de femeie. Şi înştiinţându-mă eu pentru aceasta, am trimis de am cercetat ca nu, cândva, să fie făcut ceva mai mult decât dezgroparea, adică să sfărâme trupurilor acelor morţi şi ce urmare au făcut preoţii. Şi am luat pliroforie (dovadă, mărturie – n.red.) că numai le-au dezgropat iar preoţii cetind molitve au turnat o sfeştanie preste dânsele şi le-au îngropat iarăşi. Acum luai altă înştiinţare că, fără ştirea preoţilor, lăcuitorii acelui sat iarăşi au dezgropat un trup din cele doao, însă cel dă femeie la care au avut mai multă bănuială şi sfărâmându-l în bucăţi iarăşi l-au îngropat. Însă nu se odihnesc numai pă atât că împreleştiţi (sfătuiţi, îndemnaţi – n.red.) fiind dă vrăşmaşul binelui neamului omenesc au hotărât ca iarăşi să scoaţă acel trup să-l arză în foc. Deci, cu toate că potropopul scrie că au făcut datoria sa cu sfătuirea, dar zice că sunt nesupuşi sfătuirei şi sunt hotărâţi a face una ca aceasta.
Pentru aceea nu lipsesc a arăta Măriii Tale rugându-vă să fie luminată poruncă către dumnealor boieri ispravnici ca să-i înfrâneze dă un lucru ca acesta făr’dă lege, carele după pravilă nu numai este oprit este ci şi supt înfricoşat blestem puşi unii ca aceştia, încă şi pedeapsă li se cuvine ca unor neascultători dă biserică, spre învăţătura şi altora. Ci, aceasta rămâne la voinţa Mării Tale, după care am urma şi eu a le face canonul bisericesc. De aceasta nu lipsiu; iar anii Măriii Tale rog a fi dă la Dumnezeu înmulţiţi şi îndălungaţi cu amândoao fericirile”.

1801 iulie 12, Iosif, episcop Argeş

Rezoluţia domnitorului Alecsandru Constandin Moruzi

„Io Alecsandru Constandin Moruzi voievod şi domn al Ţării Româneşti: Dumneavoastră ispravnicilor ot (de la, din – n. red) sud. (judeţul – n. red.) Argeş veţi vedea înştiinţarea ce ne face sfiinţia-sa iubitoru de Dumnezeu episcop Argeşiului, pentru care straşnic poruncim Domnia Mea că nu numai să înfrânaţi şi să nu îngăduiţi pă acei săteni la o netrebnică şi făr’dă lege urmare ca aceasta, ci încă şi pă acei cari s-au cutezat de au făcut tăiere şi sfărâmare acelui trup mort, aducându-i, să-i pedepsiţi cu câte doăo sute toiege la tălpi”.

Comments

comments