EMA recunoaște că există o legătură între vaccinul AstraZeneca şi formarea cheagurilor de sânge! Există o legătură între vaccinarea cu AstraZeneca şi cheagurile de sânge care au ucis câteva zeci de persoane în Europa şi în Marea Britanie, a declarat, marţi, Marco Cavaleri, şeful Departamentului de Vaccinuri din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Într-un interviu pentru publicaţia italiană Il Messaggero, oficialul EMA a spus: “În opinia mea, este evident că putem spune că este o legătură (a cheagurilor de sânge, n.r.) cu vaccinul, cu toate că nu este foarte clar ce a provocat o astfel de reacţie  (..) Încercăm să obţinem un tablou complet despre ceea ce se întâmplă, să definim într-o manieră precisă acest sindrom provocat de vaccin.”

Potrivit lui Cavaleri, legătura va fi confirmată oficial de EMA în orele următoare.
Expertul EMA a adăugat că în rândul persoanelor tinere care au primit vaccinul a fost detectat un număr de cazuri de tromboză cerebrală – formarea de cheaguri de sânge în creier – peste aşteptări, prin comparaţie cu numărul de cazuri ale acestei afecţiuni la nivelul populaţiei generale.

Într-o declaraţie din 31 martie, EMA a insistat că beneficiile vaccinării cu AstraZeneca în prevenirea COVID 19 depăşesc riscul de efecte secundare în urma administrării acestui vaccin şi a recomandat utilizarea AstraZeneca în continuare.

Marea Britanie a înregistrat 7 decese la persoane ce au dezvoltat cheaguri de sânge, în urma administrării serului anti-COVID de la AstraZeneca. Până în prezent, în regat au fost identificate 30 de cazuri de cheaguri de sânge, apărute după vaccinare.

În cursul zilei de sâmbătă, Agenția de Reglementare a Medicamentelor și a Produselor Medicale (MHRA), organismul competent din Marea Britanie, a oferi informații cu privire la 25 de cazuri de evenimente severe, dar și foarte rare de coagulare a sângelui. Din total de 30 de cazuri de tromboze, raportate în total, 7 dintre ele au fost fatale.

MHRA a declarat că a primit, începând cu 24 martie, rapoarte despre 22 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală și alte opt cazuri de tromboză asociate cu lipsa de trombocite, dintr-un total de 18,1 milioane de doze administrate.

“Examinarea noastră aprofundată a acestor rapoarte continuă”, a precizat directorul MHRA, June Raine.

Totodată, agenția britanică a menţionat că astfel de reacții nu au fost înregistrate în cazul persoanelor care au primit vaccinurile de la Pfizer.

Incidente similare au mai fost raportate și în țări precum Franța, Suedia, Canada și Germania, iar mai multe state europene au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, în cursul lunii martie, din cauza reacțiilor adverse.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat, săptămâna trecută, că investighează 62 de cazuri rare de coagulare a sângelui, la nivel mondial, care au determinat unele ţări să limiteze utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19.

Acestea includ 44 de cazuri din Spaţiul Economic European, dintr-un total de 9,2 milioane de persoane care au fost vaccinate în regiune, a precizat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, şefa EMA, Emer Cooke, relatează Reuters.

Totalul citat de EMA nu include toate cazurile de boală, cunoscută ca tromboza sinusurilor şi a venelor cerebrale (CVST), care au fost raportate în Germania, a spus ea.

Comments

comments