Elevii s-au întors azi la școală! Modulul III a început în plină stare de alertă epidemică

Aproape trei milioane de copii sunt așteptați să se întoarcă în această dimineață în grădinițe, școli și licee, în plină stare de alertă epidemică.

Deși ministerul a recomandat triaj zilnic, acest lucru nu se poate realiza în realitate pentru că, la nivel de țară, avem mai puțin de 800 de medici școlari și nici măcar 3.000 de asistenți medicali!

În scoli s-a făcut dezinfecție generală înainte de începerea cursurilor. Însă este aproape imposibil ca toți copiii să fie verificați. Iar valul de gripă și viroze îi va ține însă departe de unitățile de învățământ pe mulți copii. Unii părinți se tem să-i lase la cursuri în primele zile.

Federația Asociațiilor de Părinți cere autorităților reluarea cursurilor online pentru copiii care nu vor putea veni la școală din cauza gripei.

Potrivit Ministerului Sănătății, vârful numărului de infecții respiratorii ar putea fi atins între 15 ianuarie și 10 februarie. Medicii se așteaptă ca numărul pacienților să explodeze după reluarea cursurilor. Cazurile de gripă sunt în creștere continuă, peste 60% din totalul testelor din spitale sunt pozitive. În aceste condiții, Ministerul Sănătății a transmis ce măsuri se instituie la nivelul unităților de învățământ.

Așadar, se va proceda astfel: triaj zilnic în colectivitățile școlare, informarea părinților privind semnele și simptomele infecțiilor respiratorii ale copiilor. Apoi asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor, recomandarea utilizării măștii de protecție de către cadrele didactice și, eventual, de către elevi și studenți.

Până în prezent, în țara noastră, 2 persoane au murit din cauza gripei.

În România a fost declarată epidemie de gripă în mai multe rânduri, ultima dată fiind în februarie 2020, pentru al doilea an consecutiv, iar până acum măsurile se limitau doar la organizarea în spitale și implicau decizii precum restricționarea vizitelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.