Şeful de la „Codrii Verzi”, prieten cu Ghiţă Ciobanul de la Vodafone

Ghiţă Ciobanul, personajul din reclama Vodafone, care îşi promovează serviciile de Internet, şi-a găsit susţinători şi în Argeş. Printre primii care i-au dat Like la contul pe care acesta îşi prezintă prietenilor virtuali viaţa de la stână se numără şi consilierul judeţean Marius Nicolaescu, directorul  Ocolului Silvic „Codrii Verzi”. Deşi multă lume s-a îndoit că acesta e real şi nu e doar o invenţie a agenţiei de publicitate, Ghiţă Ciobanul există cu adevărat. Îl cheamă Gheorghe Dănuleţiu şi are 28 de ani.

După cum declară pe Facebook, de 14 ani se ocupă de oierit şi a reuşit să sporească afacerea familiei muncind din greu la stână. „Sunt un simplu cioban din Jina, oraşul Sibiu. Vreau să mai menţionez că am un şi un câine ce-mi păzeşte oiţele. Presupun că sunt singurul cioban care ştiu să folosesc o tabletă şi un smartphone, bineînţeles că am căpătat între timp experienţa necesară. La început nici nu ştiam cu ce se mănâncă. Cam asta-i tot. Vă salut şi vă pup cu tot respectul meu şi vă mulţumesc că îmi sunteţi alături şi că mi-am făcut aşa mulţi prieteni cu ajutorul Internetului. Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să trăiesc clipa asta!”, spune Ghiţă.
Viaţa lui Ghiţă la stână a stârnit curiozitatea multora, astfel că acesta are acum peste 185.000 de prieteni virtuali, iar contul lui continuă să crească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.