Chiar dacă timpul zboară, vremurile nu se schimbă. Că aşa este, ne-o dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, lectura ziarelor vechi, gazete apărute, de-a lungul timpului, în Argeş.
Conştiinţa şi politica sunt noţiuni antagonice. Puse alături, se anulează. O demonstrează de mai bine de o sută de ani, în articole cu funcţie ideologică, gazetele editate, de-a lungul timpului, în Argeş. Aşadar, propaganda politică, manifeste politice, îndemnuri electorale, critica acţiunilor adversarilor politici erau nelipsite şi din ziare de acum un secol. Şi atunci ca şi acum, fiecare publicaţie îşi avea propriile orientări politice.

„Garda”, ziarul legionarilor din Muscel, a apărut în Domneşti

În ciuda distanţei de 500 de km dintre Iaşi, locul „Căminului” legionarilor lui Zelea Codreanu, şi Câmpulung, mesajul noii formaţiuni extremiste „Garda de Fier” se propagă cu repeziciune şi în zona noastră, iar primii adepţi nu întârzie să apară. Faptul că noua doctrină a lui Zelea Codreanu este îmbrăţişată cu entuziasm o dovedeşte şi ziarul „Garda”, organul „Gărzii de Fier” Muscel. Publicaţia lunară, cu sediul în comuna Domneşti, editează primul număr pe 1 noiembrie 1932. Colecţia lunarului „Garda”, la fel ca multe alte ziare, nu se mai găseşte în bibliotecile din Argeş, ci doar la Biblioteca Academiei Române, care deţine, în colecţiile speciale de presă interbelică, primul număr al acestui document special, valoros pentru istoria judeţului.

La 1 noiembrie 1932, în comuna Domneşti, pe atunci aparţinând judeţului Muscel, apărea numărul 1 al publicaţiei lunare „Garda”, Organul „Gărzii de Fier” din Muscel. Pe frontispiciul ziarului, în partea dreaptă, se afla tipărită svastica fascistă, semnul mişcării de extremă dreapta. Lunarul cu „redacţia şi administraţia” în comuna Domneşti, a apărut în perioadele 1932 – 1933 şi 1940 – 1941.

„Un partid ajuns la guvernare pe „sufragiile poporului” este mai obligat decât oricare altul”

„Primul număr al anului întâi” are editorialul semnat de Gheorghe Clime. Intitulat „Orice jertfă”, articolul motivează apariţia acestui periodic şi descrie locul în care s-a pus la cale apariţia Legiunii muscelene: „Eram puţini acei cari ne cunoşteam, cu credinţa în acelaş gând, întrupat în ideologia „Garzei de Fier”. Am hotărât să ne consfătuim. Şi astfel, în după-amiaza unei zile de vară – 1 iulie 1931-  într’un decor de casă de sat muscelean de munte, ne-am dat mâna şi ne-am înfrăţit doisprezece inşi, în lupta pentru acelaş gând. Hotărârile pe cari le-am luat, le-a adus la îndeplinire pe toate, graţie străduinţei, tăriei şi jertfei fiecăruia dintre luptători. Am tipărit programul „Gărzii de Fier” în 2.000 de exemplare; acest program a format prima armă în mâinile noastre şi cu el s’a început lupta isbăvitoare de suflete… ”.

Publicaţia este un adevărat document social despre începuturile mişcării legionare argeşene. Conform aceleiaşi surse, primele acţiuni propagandistice au constat, în zona Muscelului şi Argeşului, în tipărirea şi distribuirea programului Gărzii de Fier în 2.000 de exemplare, apoi în imprimarea pe cărţi poştale a chipului Căpitanului Zelea Codreanu şi în imprimarea calendarului Legionarului pe 1932. Preţul era de 3 lei, iar abonamentul pe un an, 30 de lei.

După primul an şi 12 apariţii, frontispiciul publicaţiei de schimbă, se tuşează, şi apar fotografii foarte mari şi sloganuri pe manşetă:
„Peste trădările din ţară vrem uragan răzbunător, Vrem Românie legionară, vrem căpitan conducător… Din mulţimile oarbe unul s-alege, gândul lui rege, vorba lui lege”.
De asemenea, titlurile devin din ce în ce mai tăioase şi mesianice. Colecţia specială din Biblioteca Academiei nu păstrează, din nefericire pentru recuperarea autentică, toate numerele. De altfel, cenzura comunistă a interzis, zeci de ani, consultarea publicaţiei.

„Nevoile oraşului Piteşti”, în presa vremii din 1930

Chiar dacă timpul zboară, vremurile nu se schimbă. Că aşa este, ne-o dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, lectura ziarelor vechi, gazete apărute, de-a lungul timpului, în Piteşti. În 1930, publicaţia promonarhică „Argeşul” servea interesele Partidului Naţional Liberal al lui George Brătianu şi critica aspru, de fiecare dată, opoziţia ţărănistă şi pe cea a generalului Averescu. La Primăria Piteştilor, în acea vreme, se aşezase, de doi ani, „prin voinţa minorităţii cetăţenilor la care s’a adăugat, cu multă greutate, voinţa guvernului”, ca prim cetăţean, Constantin Rătescu, un primar ţărănist, care a lucrat spornic şi în folosul comunităţii, pentru „a satisface gustul de frumos al piteştenilor”.

Iată cum suna un articol savuros, despre activitatea primarului Piteştiului din 1930, intitulat „Nevoile Oraşului Piteşti”:
„De doi ani d-l Const. Rătescu a lucrat pentru refacerea şi înfrumuseţarea grădinei Primăriei. Primul an a fost folosit pentru distrugerea vechii grădini, s’au distrus copacii bătrâni, bazinul de apă şi vechile poteci, iar cel de al doilea an, a fost folosit pentru crearea grădinei moderne… Este cu adevărat frumoasă grădina Primăriei, adevărată operă edilitară, în care la scurte răstimpuri, d-l primar dispune să se facă câte o mică rectificare a răzoarelor şi potecilor şi o înzestrează cu câte un nou instrument de grădinărit…
În acest timp, în oraş, pavagiile stricate nu se refac şi nici nu se repară, străzile mai mărginaşe zac în cumplită lipsă de curăţenie, apa se serveşte numai câteva ceasuri din zi, autocarele care trebuiau să circule pentru public, pe străzile principale ale oraşului şi în împrejurimi, au rămas o poveste, şi, totuşi, primăria încasează veniturile sale obişnuite şi dările comunale mărite, fără să aibă nici o datorie de plătit. Toţi banii aceştia n’au putut intra, fireşte, decât în grădina primăriei”.

„Ne închipuim pe d-l Const. Rătescu, în viaţă fiind, venind la desvelirea propriului său bust…”

Ziaristul oferă, maliţios, şi câteva idei antreprenoriale: „Pentru a’şi desăvârşi opera începută, ne închipuim că d’lui primar nu-i rămâne decât să înceapă lucrările pentru a mări aceeaşi grădină a Primăriei. Dar pentru aceasta ar trebui să dărâme chiar Primăria…
Un bust al său din bronz, aşezat în locul Primăriei ar fi bine de dezvelit chiar curând. Ne închipuim pe d-l Const. Rătescu imobilizat în bronz, aşezat în mijlocul acestei admirabile grădini, chiar pe locul actualului local al primăriei, şi înconjurat de stâlpii tricolori cu care a înzestrat oraşul. Ne închipuim pe d-l Const. Rătescu, în viaţă fiind, venind la desvelirea propriului său bust, coborând în ţinută de ceremonie…

Ar fi poate potrivit ca d-l Const. Rătescu, în această solemnă împrejurare, să citească în discursul său şi lista cheltuielilor oraşului pentru grădina Primăriei… dar nu o va face, fiindcă acea listă ar strica toată estetica grădinii. Grădina Primăriei…Grădina Primăriei…”.

Glasul Dreptăţei: „Tiranii de la Florica sau Nedreptăţile Brătienilor”

În iureşul timpurilor absolut ieftine pe care le trăim, în care demnitatea se vinde şi se cumpără pe tarabă, privim adesea, cu nostalgică simpatie, spre trecut. Cu atât mai mult cu cât Argeşul revendică cea mai mare parte din ideile liberalismului românesc, iar politica ţărănistă a avut şi ea rădăcini adânci pe Valea Topologului. Un trecut plin de exemplele nobile ale unor caractere puternice şi demne, care au făcut istoria Argeşului şi au influenţat profund chiar istoria naţională. Din păcate, presa de la 1923 ne spulberă şi ultima îndoială că vremurile ar fi fost, vreodată, altfel decât sunt astăzi, adică ieftine.

Articolul pe care vi-l prezentăm a apărut în decembrie 1923, pe vremea guvernului liberal al Brătienilor, în periodicul popular „Glasul Dreptăţei”, lunar editat la Câmpulung Muscel. Lectura lui ne produce senzaţia de dejà-vu: taxele, impozitele, sărăcia, ba chiar şi infrastructura, cu străzile şi autostrăzile-fantomă! Toate apar în oglinda vremii la fel de deşuchiate, ca acum 80 – 100 de ani!

„Toată lumea ştie în ce mizerie trăiesc funcţionarii şi pensionarii”

„Ultimele nădejdi ale poporului nostru în simţimintele de dreptate şi democraţie ale Brătienilor s’au spulberat în asprimea vremei şi a vieţii, – dupe cum faima lor patriotică a apus de asemenea… Vitregia cu care au condus ei ţara, în această guvernare de tristă memorie, dezamăgirea generală a tuturor claselor sociale şi lipsa de orice înţelegere a suferinţelor obşteşti, create sau agravate de resboi, au îndepărtat pentru totd’auna inima poporului, de aceşti conducători, din cari noi făcusem nişte idoli – şi cari au fost, în realitate, nişte tirani orbiţi de glorie şi adevăraţi duşmani ai libertăţilor şi drepturilor poporului! Toată mentalitatea lor tiranică, tot pustiul sufletelor lor faţă de acei cari muncesc cinstit şi suferă fără sfârşit în această ţară se oglindeşte fără greş în Budgetul General al statului pe anul 1924, alcătuit de d-l Vintilă I.C. Brătianu, actualul Ministru de Finanţe. Toată lumea ştie în ce mizerie trăiesc funcţionarii şi pensionarii – aceşti robi ai statului român – cari n’au alte venituri decât ceia ce primesc dela stat. Toată lumea ştie de asemenea, că viaţa se scumpeşte necontenit – cine şi-ar fi închipuit, că va auzi pe Ministrul Brătianu, declarând totuşi în Cameră că d-lui „îi bate la uşe valul de eftinire al vieţii”!! – şi tăgăduind realitatea cu încăpăţânarea omului sătul şi ghiftuit de toate bunătăţile vieţii! În consecinţă, d-l Ministru de Finanţe, în noul său budget a mai tăiat din sumele acordate ca agiutoare bieţilor funcţionari şi pensionari – dându-le cu 116 milioane mai puţin pe anul 1924 decât în anul trecut! Zadarnic au protestat bieţii funcţionari de pretutindeni – şi acei cari mai pot „crâcni în front” şi cei ursiţi a’şi înăbuşi durerile şi nevoile între cei 4 pereţi reci ai casei, în mijlocul familiei lor desnădăjduite, – zadarnic s’au plâns în memorii disperate – pensionarii din toate unghiurile României Mari, cărora nici pentru pâine nu le-ajunge pensia!!…

În chestiunea impozitelor s’a văzut de asemenea toată făţărnicia şi nedreptatea sălbatică a Brătienilor!… Se promitea tuturor micşorarea birurilor şi eftinirea traiului! Veniţi la Guvern, ei n’au făcut decât să copieze şi să aplice impozitele d-lui N. Titulescu, a căror desfiinţare o strigau pe la toate întrunirile înainte de alegeri! Şi acum aceiaşi liberali strivesc cu impozitele lor grele toate clasele producătoare ale ţărei – dar au acoperit cu mantia lor protectoare acele „paseri de pradă” ale acestor vremuri turburi, pe ÎMBOGĂŢIŢII DE RESBOI – foarte mulţi liberali de frunte – contra cărora Ministrul Brătianu n’a vrut să aplice legea d-lui Titulescu, prin cari li se lua acestora, ca impozite, o bună parte din avere, în folosul statului şi al nevoilor lui!… Cine vrea să se convingă apoi de halul în care se află ţara, sub această guvernare liberală, să citească Budgetul Ministerului de Lucrări Publice, în care Ministrul general Moşoiu se plânge el însuşi că nu’i se dă niciun ban de d-l Ministru de Finanţe Brătianu nici pentru repararea, nici pentru întreţinerea şoselelor şi podurilor din ţară! „Imensele bogăţii ale ţărei noastre – spune textual Ministrul Moşoiu – ţară eminamente agricolă şi bogată în păduri, rămân nevalorificate dacă ele nu pot fi canalizate pe şosele spre căile ferate. Deşi răul s’a adâncit, deşi podurile şi şoselele pe zi ce trece se distrug tot mai mult, deşi avem un număr de peste 12.425 poduri rele şi 15.858 mediocre, totuşi, ne’putând înscrie în buget sumele necesare pentru punerea în bună stare de circulaţie a şoselelor, toată lucrarea noastră rămâne zadarnică!” …Să nu ne mirăm, că preţul transporturilor pe aceste şosele a crescut ca niciodată, scumpind mărfurile transportate într-un mod îngrozitor!…”

Cuvântul Argeşului: „Îndoita existenţă a d-lui Armand Călinescu. Ciocoiaşul”

Sub cascada de lumini ameţitoare, în mijlocul recepţiilor imaculate, între două cupe de şampanie, se desăvârşesc trădările. De sine şi de ceilalţi. În lumea materială, altruismul este o utopie, iar politica, cea mai perfidă mască a lui. Împinşi în faţă de cei care plătesc jocul electoral, politicienii nu sunt decât cameleonii vremurilor, alţii, deşi mereu aceiaşi.
În această pagină, „vom face onoare” Partidului Naţional Ţărănesc de la 1937, cu tot cu exponenţii lui argeşeni, de la Ion Mihalache la premierul Armand Călinescu.
„Cuvântul Argeşului” din 20 mai 1937, adică de acum 77 de ani, ne tuşează, într-un fin pamflet, profilul duplicitar al politicianului de ieri şi de azi. Şi probabil şi de mâine. „Universul argeşean” vă prezintă, păstrând limbajul gazetarului interbelic, articolul care înfierează metehnele omului politic.

„Îndoita existenţă a d-lui Armand Călinescu. Ciocoiaşul”

„Armand Călinescu. Numele împerechiat a identificat, pe plan social şi pe plan politic, o corcitură. Pentru lumea ciocoiască al cărui răsfăţat partener de bridge este, pentru prietenii cu cari trăgea chefuri la Paris, pentru saloanele de recepţie pe care le frequentează după ce a fost odată căftănit cu o strapontină ministerială, se numeşte Armand; un nume cu resonanţe literare, dat la botez de vre-o naşe rămasă cu lectura la Dama cu Camelia… Pentru opincarii Argeşului, pe care îi îmbată cu demagogia unei fraze goale şi sonore, pentru ţuicarii din agentura electorală, pe cari i-a ghifturi cu fondurile dela O.P. (Oficiul Prefectural – n.red.) în timpul guvernării şi le-a dat pe mână bugetul judeţean ca să fericească Argeşul cu şosele, cu poduri şi cu şcoli, pentru cadrele cele multe ale statului ţărănesc, al cărei cel mai reprezentativ produs este, se numeşte simplu d. Călinescu, nume confecţionat din ruralul şi neaoşul nostru Călin…

Împerecherea aceasta de nume nu este o întâmplare, ci o predestinare. Acest argeşan Ianus bifrons (Ianus cel cu 2 feţe) concentrează în fiinţa lui toată ideologia şi toată aşezarea viitorului stat ţărănesc. Ca şi Armand Călinescu, statul ţărănesc de mâine va avea o faţă întoarsă zâmbitor – faţa Armand – către societatea putredă pe care, prin programe şi discursuri incendiare o condamnă, dar din ale cărei putrede şi corupte mijloace îşi trage sucul de existenţă; iar alta – faţa Călinescu – întoarsă către o ţărănime obidită şi exploatată pe care clăditorii de ţară nouă o vor fericită cu discursuri şi cu panglicării ideologice copiate din manualul bunului comunist…
Fotografia pe care o dăm aci, este edificatoare: La ţară, Călineştii statului ţărănesc umblă, de ochii lumii, în carul cu boi, se pupă în bot cu beţivii satelor transformaţi în agenţi electorali, jură că vor distruge oraşele şi le vor împărţi cui nu are, mint cu sfruntare populaţia pe tema clădirii viitorului stat ţărănesc.

La oraşe, acolo unde cred că nu sunt văzuţi de nimeni, Armanzii statului ţărănesc îşi clădesc palate cu ascensoare, se aşează la banchete cari costă atât cât s’ar putea hrăni un judeţ un an întreg, împuşcă muncitorii şi pe fiii de ţărani din ordinul stăpânilor lor – Kaufmann, Blank, Auschnitt – în ale căror saloane se destrăbălează în şampanie şi parfumuri, dansând în frac.
Fotografia aceasta? Imaginea statului ţărănesc de mâine… Iată-l! Votaţi-l, ţărani şi muncitori români din frontul popular, dacă vă mai dă mâna: pentru că acesta şi numai acesta este statul ţărănesc…”.
Va continua!

Comments

comments