Echipă de medici de la București, la Spitalul Orășenesc Mioveni! Argeșenii se pot programa pentru consultații și operații

1,248 views

După ieșirea din starea de urgență, odată cu reluarea activității de tratare a pacienților, în Spitalul Mioveni fluxul de pacienţi a ajuns la capacitatea anterioară izbucnirii pandemiei. Pentru a găsi cele mai sigure și eficiente proceduri de tratare pentru problemele de sănătate ale pacienților, Spitalul Orășenesc Mioveni a dezvoltat o relație contractuală cu o echipă medicală multidisciplinară care activează la spitale din capitală. Această echipă de specialiști oferă servicii de chirurgie generală, respectiv operații clasice și laparoscopice, atât proceduri decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și proceduri nedecontate.

Datorită dotărilor de ultimă generație și al potențialului de care Spitalul Orășenesc Mioveni dispune, echipa de medici din București a acceptat propunerea noastră de parteneriat, în acest moment persoanele interesate putând deja opta pentru programări, în vederea consultațiilor preliminarii.

Oferta este deschisă tuturor argeșenilor, indiferent de localitatea în care locuiesc, cu sau fără trimitere de la medicul de familie”, transmite primarul Ion Georgescu.

Programările se fac la recepția noului Spital Orășenesc Mioveni, telefon 0372 79 12 12.

Pacienţii care au nevoie de diverse intervenţii medicale, chiar şi pentru cele minore, testul COVID este obligatoriu. Testarea se realizează la laboratorul propriu prin sistem PCR-RT.

Comments

comments