După o înfrângere a Naționalei, Ceauşescu a vrut să desfiinţeze trei cluburi de fotbal

1,646 views

OLE, OLE! LUPTĂ, LUPTĂ, RSR!… Conform unei stenograme a şedinţei Comitetului Politic Executiv al PCR (CPEx), cea din 12 octombrie 1989, a doua zi după ce Naţionala de fotbal a României pierduse cu 3–0 în Danemarca, Nicolae Ceauşescu s-a înfuriat în urma acestui rezultat şi a cerut desfiinţarea tuturor cluburilor ce aveau fotbalişti selecţionaţi la lotul naţional. Deşi era afonă la fotbal, Ţaţa Leana s-a arătat şi ea profund dezamăgită de prestaţia tricolorilor: „În orice caz, ne-au făcut de râs…”.

În preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal „Italia 1990”, echipa naţională a României a susţinut un meci în deplasare împotriva reprezentativei Danemarcei, în seara de 11 octombrie 1989. Desfăşurată în prezenţa a 45.000 de spectatori, partida s-a încheiat cu o înfrângere usturătoare a formaţiei antrenate de Emeric Ienei. Golurile gazdelor au fost înscrise de K. Nielsen şi Brian Laudrup (în prima repriză), respectiv Povlsen (în repriza a doua). Membrii echipei naţionale a României care a evoluat pe Stadionul Parken din Copenhaga în acea seară au fost următorii: Silviu Lung, Ştefan Iovan, Mircea Rednic, Ioan Andone, Michael Klein, Ioan Ovidiu Sabău, Dănuţ Lupu, Gheorghe Popescu, Iosif Rotariu, Dorin Mateuţ, Rodion Cămătaru şi Gheorghe Hagi.

Nemulţumit de rezultatul meciului şi de evoluţia echipei naţionale în acea partidă, Nicolae Ceauşescu a început şedinţa CPEx din ziua următoare cu ameninţări adresate cluburilor de fotbal care aveau jucători la echipa naţională. În stenograma şedinţei, se poate observa şi tendinţa Elenei Ceauşescu de a pune „paie pe foc”, Ţaţa Leana declarând, în necunoştinţă de cauză, că „Armata a dat numai doi jucători, unul de la Universitatea, iar restul, toţi, de la Dinamo”. În realitate, şase jucători au provenit de la Dinamo, patru erau de la Steaua şi unul evolua la Universitatea Craiova. Vă prezentăm în continuare stenograma şedinţei pline de scântei, document extras din Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR…

Nicolae Ceauşescu: „I-am spus şi lui Emil Bobu că, dacă aici nu câştigă cele două puncte, pur şi simplu desfiinţăm cluburile care au dat jucătorii în echipa naţională”

Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 12 octombrie 1989, şedinţă prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut, aseară, ce s-a întâmplat cu meciul de fotbal?! Mi se pare că se ocupă un membru al Guvernului de sport.
Tov. Constantin Dăscălescu: Pur şi simplu, lipsă de organizare.
Tov. Elena Ceauşescu: Dar nici nu este nevoie să se ocupe un membru al Guvernului. Au jucat foarte prost.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Are şi Guvernul o răspundere. Guvernul răspunde şi de sport, şi de cultură. Aşa este legea! Trebuie să mergem şi să mâncăm „bătaie” cu 3-0?!
Tov. Elena Ceauşescu: În orice caz, ne-au făcut de râs.
Tov. Nicolae Ceauşescu: I-am spus şi lui Emil Bobu că, dacă aici nu câştigă cele două puncte, pur şi simplu desfiinţăm cluburile care au dat jucătorii în echipa naţională. Să le comunicaţi şi celor de la Ministerul de Interne – le-am spus şi eu la telefon -, armata este şi ea aici?. Au avut şi ei jucători…
Tov. Silviu Curticeanu: Tovarăşul ministru Vasile Milea nu este prezent la şedinţă, fiind la Buzău, la alegeri.
Tov. Nicolae Ceauşescu: O să audă. Repet, desfiinţăm toate cluburile care au dat jucători, dacă aici nu câştigă.
Tov. Elena Ceauşescu: Armata a dat numai doi jucători, unul este de la Universitatea, iar restul, toţi, de la Dinamo.

Nicolae Ceauşescu: „Aceea nu este echipă care acasă să marcheze 10 goluri şi dincolo, în deplasare, să treacă pe lângă 3 jucători, toţi de la Dinamo, şi să bage golul”

Tov. Nicolae Ceauşescu: Internele i-au învăţat aşa?! Acasă să marcheze 10 goluri într-un meci, pe arbitrii – dacă ei nu câştigă – le spun că îi arestează. I-am spus lui Tudor Postelnicu că, dacă un arbitru mai face aşa, nu mai arbitrează. Acest lucru a dus la dezorganizare şi, în ultimă instanţă, a dus de râpă sportul. Nu se poate una ca asta. Aceea nu este echipă care acasă să marcheze 10 goluri şi dincolo, în deplasare, să treacă pe lângă 3 jucători, toţi de la Dinamo, şi să bage golul. Pur şi simplu nu ştiu să se apere. Au învăţat să meargă să câştige acasă la 5-6 goluri diferenţă, iar în deplasare să nu facă nimic. Nu trebuie să înveţe fotbal ca să dea ceva arbitrului! Trebuie, realmente – i-am spus lui Emil Bobu – că este vinovat, pentru că şi el se ocupă de sport, şi Secţia Comitetului Central, că trebuia să cheme, să stea de vorbă înainte, să vadă cum se pregăteşte echipa, să se ocupe de acest lucru. Fiecare, unde este pus, trebuie să se ocupe, să urmărească lucrurile. Nu se poate aşa! Se poate pierde, dar aici au pierdut ruşinos, nu au jucat. Nu este vorba că „am fost bătuţi”, dar nu au jucat. Nu se poate una ca asta! Aceasta temă este în afară de ordinea de zi, însă să nu se considere că am spus întâmplător, ci trebuie să tragem învăţăminte. Nu este un punct la ordinea de zi, dar trebuie să luăm măsuri să punem capăt, să punem ordine, pentru că nu se poate merge mai departe aşa!

Comments

comments