Dumitru Tudosoiu, inspector şcolar general: în Argeş nu va fi disponibilizat nici un profesor!

1,106 views

Potrivit unui ordin de ministru al Ministeruli Educaţiei Naţionale, în viitorul apropiat se preconizează disponibilizarea a 4.300 de posturi de profesori și personal auxiliar, adică atât cadre didactice cât și paznici, secretare și femei de serviciu.

Printre județele afectate de respectiva prevedere legală se numără şi Argeşul, alături de Alba, Satu Mare, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Într-un comunicat de presă, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” îi solicită premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea ordinului. Marius Nistor, președintele Federației spune că proiectul de ordin nu a respectat legislația aflată în vigoare.

Potrivit inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, “la nivelul județului Argeș, ca în fiecare an, procedăm la aprobarea normării salarizării pentru personalul nedidactic și auxiliar. În acest context, avem de făcut o reducere, ca să ne încadrăm în lege, cu numărul de posturi pe anumite unități de învățământ. Mare parte din acestea sunt posturi vacante, care nu sunt ocupate la acest moment. Adică nu dăm oamenii afară, ci reducem posturile din grilele pe care le avem, dar nu le ocupă nimeni.”, a declarat Dumitru Tudosoiu.

Astfel, posturile respective nu se vor mai regăsi în organigramă. La nivelul Argeşului este vorba despre aproximativ 250, doar personal auxiliar și nedidactic, nu profesori!

Comments

comments