Dragobetele, începutul unui nou anotimp. Băieții și fetele trebuie să se veselească azi pentru a avea parte de iubire tot anul

Dragobetele se sărbătorește în fiecare an pe 24 februarie. În calendarul popular această zi marchează începutul primăverii.

Legenda spune că Dragobetele ar fi fost fiul babei Dochia, un tânăr chipeș și voinic care aduce binele în viața celor pe care îi întâlnea.

Dragobete este o sărbătoare care îngemănează începutul şi sfârşitul: începutul unui nou anotimp şi al reînviorării naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti, întrucât începe Postul Sfânt al Paştelui.

În ziua lui Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Se credea că cine participă la această sărbătoare este ferit de boli tot anul, mai ales de febră, și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.

Aceștia din urmă erau obligați să aibă grijă de animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. De Dragobete nu se sacrificau sub nici o formă animale, pentru a nu se strica rostul împerecherilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor.

Cât privește relațiile între oameni, de Dragobete bărbații nu aveau voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi, pentru că altfel vor avea o primăvară cu ghinion și un an neprielnic. Atât băieții, cât și fetele aveau datoria de a se veseli de Dragobete, pentru a avea parte de iubire tot anul, și nu era permis plânsul. Se credea că lacrimile care curg de Dragobete sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

În această zi nu se muncește, lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise. Este permisă însă curățenia, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime. Dragobetele este considerat unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Pentru omul arhaic, sărbătoarea reprezenta începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi, iar omul participă și el la bucuria reînviorării naturii.