Dracula Fest, remember Vlad Ţepeş şi legendele din Cuibul Vulturului Alb

1,194 views

În data de 20 august, sâmbătă, seara, Cetatea Poenari se va însufleți din nou, la cea de-a opta ediție a ”Dracula Fest”.

Turiști de toate vârstele, din țară și din străinătate, împreună cu localnici, sunt așteptați să retrăiască istoria, să devină parte din legendele lui Vlad Țepeș și să intre în atmosfera vremurilor de glorie, demult apuse, ale Cetății Poenari – Cuibul Vulturului Alb.

Încă de la poalele muntelui, turiștii vor fi întâmpinați cu bocceluțe cu merinde și apă – la fel cum a fost întâmpinat și Vlad Vodă de către arefeni – ca să aibă puteri să urce anevoioasa cale spre cetate. Sus, după ce au parcurs cele 1.480 de trepte, însuși domnitorul și boierii săi îi vor aștepta pe cei care se încumetă să urce la cetate, dar nu ca să îi tragă în țeapă sau să le taie capetele, ci doar ca să se fotografieze împreună.

După ce fiecare își va găsi locul pe stâncile colțuroase din Cuibul Vulturilui Alb, începând cu ora 20.00, se vor depăna legende locului, reprezentanții Muzeului Județean Argeș dezvăluind adevărata față a Voievodului Vlad Țepeș, iar atmosfera de altădată va fi reînviată, prin muzică și dans.

Comments

comments