Dotări de 600 de milioane de euro pentru structurile de intervenţii în situaţii de urgenţă

911 views

Miercuri, 26 iulie, în prezenţa premierului Mihai Tudose, a ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a secretarului de stat Raed Arafat , a avut loc recepționarea celor mai noi achiziții din cadrul proiectului MULTIRISC derulat de IGSU.

Proiectul MULTIRISC are ca obiectiv principal creșterea rezilienței la dezastre a comunităților prin îmbunătățirea capabilităților de intervenție în situații de urgență generate de mai multe tipuri de risc: inundații, alunecări de teren, cutremure, eșecul utilităților publice și accidente în industrie.

Acesta se desfășoară în perioada decembrie 2016 – august 2018 și are o valoare totală de aproximativ 157 milioane lei (35 milioane euro).

Cu acest prilej, premierul Tudose a promis investiţii de 600 milioane de euro pentru ISU.

“€Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va primi dotări în valoare de 600 de milioane de euro. Este vorba despre materializarea unei discuţii pe care am avut-o cu Ministerul de Interne, cu doamna ministru și cu domnul Raed Arafat. Împreună am ajuns la concluzia să fim înţelepţi, să nu ne mai cârpim şi în fiecare an să luăm câte ceva şi să fie o never ending story.
Programul va începe în două săptămâni şi se va desfăşura pe o durată de doi-trei ani. Chiar este păcat să avem nişte oameni minunaţi, să avem un sistem care chiar funcţionează și să nu fim în stare să-i dăm şi dotarea. Le mulțumesc din suflet oamenilor deosebiți care în fiecare zi salvează vieți, ne salvează pe noi toți!” a scris premierul pe Facebook.

Comments

comments